Skip to content
Politică

ANALIZĂ Cătălin Drulă își pune singur piedică. USR-iștii nu au șanse la guvernare nici în sondajele plătite de ei

Inquam Photos / George Călin

Cătălin Drulă, noul președinte USR, demonstrează în doar câteva zile că partidul pe care îl conduce nu are nicio șansă să ajungă la guvernare în următorii ani. Chiar dacă președintele USR avea mari planuri și anunța că vrea să dea premierul, sondajele plătite chiar de USR-iști scot la lumină dezastrul din interiorul partidului.

Obiectivul nostru este să fim prima forță într-o eventuală coaliție care urmează alegerilor din 2024, dacă nu vom putea da această majoritate singuri, și să putem da premierul în acea guvernare”, spunea Cătălin Drulă imediat după ce a fost votat președinte USR. „Nu vom accepta și asta le spun foarte clar și celor din PNL, dacă-și fac vise că se pot juca așa între PSD și USR, nu vom accepta o guvernare în care să nu avem premierul” a mai adăugat Drulă, în același interviu.

Ambițiile USR-ului au devenit clare pentru toată lumea, iar Cătălin Drulă speră să aibă posibilitatea de a mai guverna împreună cu PNL, după ce în 2021 tocmai USR a fost cel care a părăsit coaliția de guvernare.

Planurile USR-iștilor sunt spulberate chiar de sondajele plătite de conducerea partidului. USR nu va deveni principala forță politică din România și nu avea șanse la guvernare nici măcar într-o coaliție cu PNL, arată un sondaj IPSOS, realizat la comanda USR, în perioada 17-30 iunie 2022.

Dacă s-ar vota astăzi, USR ar obține 12,7% din voturi și ar fi a treia forță politică din România. Pe locul doi ar fi PNL cu 25,4%, iar pe primul loc PSD cu 37,8%. USR împreună cu PNL ar strânge 38,1% din voturi, ceea ce i-ar împiedica să obțină majoritatea parlamentară. Nu ar putea forma majoritatea nici măcar cu ajutorul UDMR, partid care în ultimele trei decenii a obținut 5% la alegerile parlamentare.

Sondaj Ipsos, realizat la comanda USR

Partidul lui Cătălin Drulă riscă să rămână în afara guvernării, deoarece ar avea șanse să facă o majoritate parlamentară doar cu PSD, însă șansele unui astfel de scenariu sunt foarte mici. O altă posibilitate pentru un calcul parlamentar ar fi PNL cu USR și AUR. De asemenea, PSD și PNL ar putea guverna și după 2024 cu o majoritate de 64%. Sau PSD ar putea forma o majoritate parlamentară cu AUR și UDMR.

Cătălin Drulă publică acest sondaj pentru a încerca să-și motiveze și mobilizeze colegii din partid. În urmă cu câteva luni, mai multe sondaje măsurau USR la pragul de 9-10% și păreau blocați la acel rezultat. În urmă cu doar 2 ani, USR reușea să obțină 15% la alegerile parlamentare, însă într-o alianță cu PLUS, care ulterior a devenit fuziune. Din 2020, partidul a fost într-o continuă criză trecând de perioada Barna, Cioloș și acum ajungând pe mâinile lui Drulă, care formează echipa de conducere împreună cu Barna, Ghinea și Năsui.

REPER, noul partid al lui Cioloș, nu a fost măsurat în sondajul USR, ceea ce înseamnă că rezultatul USR se bazează în continuare și pe electoratul din jurul lui Dacian Cioloș. Pe data de 2 iunie 2022, echipa fostului premier depunea cererea de înființare a partidului REPER, la Tribunalul București. Deci în perioada în care s-a făcut sondajul USR exista deja formațiune politică REPER. Un alt partid care ar putea să-i pună probleme USR-ului este și Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, însă nici acest partid nu apare în sondajul USR.

USR ar putea pierde mai multe voturi atunci când votanții USR-iști vor avea și opțiunea de vot REPER. Divorțul dintre Cioloș și USR a fost unul foarte complicat, deoarece mai mulți parlamentari și europarlamentari au trecut de partea lui Dacian Cioloș. În doar 9 luni, USR a pierdut 20.000 de membri între cele două Congrese. Dacă în octombrie 2021 USR declara 44.144 de membri, în 2022 mai declara doar 23.544 membri cu drept de vot. Consecințele acestui divorț se vor simți și în ziua votului, când o parte dintre electoratul USR îl va urma pe Dacian Cioloș în noul partid REPER.

CITIȚI ȘI: Cum a pierdut USR 20.000 de membri în doar 9 luni. Alfred Bulai: „Cel mai probabil au mințit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *