Ultimul sondaj CURS arată câteva schimbări importante în ceea ce privește intenția de vot a românilor. Potrivit sondajului, Partidul Social Democrat își păstrează intenția de vot de peste 30%, în timp ce diferența dintre PNL și AUR este de doar un procent. Pe locul al patrulea este USR. Potrivit sondajului, partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, face pragul electoral de 5%.
PSD lider, PNL și AUR, umăr la umăr
Prima observație este legată de faptul că social democrații continuă să își păstreze un ecart important față de locul al doilea. Chiar dacă au mai pierdut procente față de vară, PSD are în continuare un avans de peste 10 procente față de PNL și AUR, principalii urmăritori. Este posibil ca acest avans să se micșoreze în viitor, pe măsură ce ne vom apropia de anul electoral 2024.
În același timp PNL și AUR continuă, ca și în vară, să meargă umăr la umăr cu 19, respectiv 18 procente. PNL a pierdut câteva procente din 2020 și până acum (6 procente). Acest lucru era de așteptat în contextul în care liberalii se află la guvernare din 2019. Pe de altă parte, AUR a reușit să își dubleze procentele față de anul 2020, ajungând acum la 18%. Cu toate acestea, partidul lui Simion stagnează de ceva timp pe poziția a treia. În ciuda eforturilor întreprinse de liderul AUR, partidul său nu reușește să treacă de pragul de 20%. Lucrul acesta demonstrează limitele discursului populist în România. Cu toate acestea nu este exclus ca AUR să spargă bariera de 20% în preajma alegerilor din 2024, pe fondul nemulțumirilor populare. Din acest punct de vedere ascensiunea AUR este legată în bună măsură de performanțele guvernamentale ale coaliției PSD – PNL. Dacă coaliția va reuși să rezolve multe dintre problemele românilor atunci AUR își va pierde din popularitate. Pe de altă parte, AUR beneficiază de avantajul ultimului venit în politică. Netrecând pe la guvernare, partidul lui Simion beneficiază momentan de încredera unei părți a populației. Rămâne de văzut dacă AUR își va continua ascensiunea, va stagna sau chiar va pierde procente în preajma alegerilor.
USR, SOS, PMP și UDMR
Trei partide au avut evoluții interesante din vară și până în prezent. USR pare că stagnează în jurul cifrei de 11 procente. Partidul lui Darulă pare blocat de ceva timp în jurul acestei cifre și nu reușește să mai câștige electorat. Ideea înființării unui așa-zis „pol de dreapta” este legată în mare măsură de performanțele slabe ale USR și PMP. Acesta din urmă se află sub pragul electoral și poate spera la un loc în parlament doar în cadrul unei alianțe. USR pare candidatul ideal, ținând cont că partidul lui Drulă se află și el într-o pasă proastă de ceva timp. Aici merită amintit și faptul că la precedentele alegeri USR a ajuns în Parlament tot în cadrul unei alianțe, cea cu PLUS, împreună obținând 15%.
Un alt aspect important este legat de evoluția SOS. Partidul Dianei Șoșoacă este clasat pentru prima dată la 5%, prinzând astfel pragul electoral. Partidul mizează pe un discurs populist, similar cu cel al AUR și pe o retorică conspiraționistă care pare că prinde la un segment al publicului. Rămâne de văzut dacă SOS va reuși să își păstreze procentele astfel încât să prindă un loc în Parlament la alegerile din 2024.
În fine, UDMR se află în acest moment sub pragul de 5% (UDMR are 4% în sondaj). Lucrul acesta putea fi anticipat. Câtă vreme UDMR s-a aflat la guvernare a beneficiat de un plus de vizibilitate, chiar dacă partidul nu deținea prea multe portofolii ministeriale. Odată ajuns în opoziție însă UDMR a dispărut din atenția opiniei publice, fiind devansat la capitolul comunicare de alte partide din opoziție, în special AUR. Totodată din opoziție UDMR nu are capacitatea de a influența politicile publice ale guvernului PSD – PNL, lucru care poate genera nemulțumiri în sânul comunității maghiare din țară. Dacă partidul nu se va redresa în viitorul apropiat, UDMR riscă să rămână în afara parlamentului pentru prima dată în istoria post-decembristă.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News