ANALIZĂ Ce s-ar putea schimba cu Kamala Harris la conducerea SUA

Kamala Harris, sursa foto: Facebook

Kamala Harris, actualul vicepreședinte SUA, va fi candidatul Democraților la alegerile prezidențiale, după ce Joe Biden a decis să nu mai candideze pentru al doilea mandat de președinte. Kamala Harris are o lungă carieră ca procuror, apoi în 2017 a făcut pasul spre Senatul SUA.

Kamala Harris a fost procuror mai bine de 20 de ani și s-a remarcat cu multe anchete importante, dar și cu multe scandaluri. În 2003 a câștigat alegerile pentru funcția de procuror de San Francisco, iar în 2011 a obținut victoria pentru procuror general de California.

Actualul vicepreședinte SUA s-a afirmat ca un rival al lui Donald Trump încă din perioada în care era doar un senator. În 2019, aceasta a făcut primii pași pentru a încerca să candideze la alegerile prezidențiale din 2020, însă a pierdut imediat competiția cu Joe Biden. În 2020, aceasta și-a început campania pentru a deveni vicepreședintele lui Joe Biden.

Vicepreședintele Kamala Harris

Din 2021, Kamala are funcția de vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii. La început exista teoria că ea va sta în primul rând, dar Joe Biden nu a fost niciodată dispus să îi ofere prea multe puteri și Kamala Harris a ajuns imediat în umbra președintelui SUA.

Pe 19 noiembrie 2021, când Joe Biden era sub anestezie pentru o colonoscopie, Kamala Harris a ocupat funcția de președinte SUA pentru câteva ore (durata colonoscopiei).

Chiar dacă nu a avut proiecte importante, Kamala Harris a susținut administrația Biden. În 2022, aceasta a luptat pentru dreptul la avort al femeilor, după ce mai multe state americane refuzau avortul.

Imigrația a fost una dintre cele mai mari probleme ale administrației Biden. Kamala Harris a mers în țările din America Latină pentru a încerca să găsească o soluție.

„Aceasta problemă nu poate fi redusă la o problemă politică. Vorbim despre copii, vorbim despre familii, vorbim despre cei care suferă”, a declarat vicepreședintele SUA, în 2021.

Kamala Harris a propus un acord de securitate, susținut de Joe Biden, însă Republicanii fideli lui Donald Trump au refuzat acest acord. Potrivit acordului, granițele s-ar fi închis dacă se depășea un anumit număr de migranți și ar fi crescut numărul polițiștilor la frontieră. Harris a recunoscut că sistemul de imigrare al SUA este „stricat” și are nevoie de noi soluții.

În privința războiului, vicepreședintele SUA a susținut mereu cauza Ucrainei, însă a cerut încetarea focului în Gaza de mai multe ori. Kamala Harris poate fi mult mai critică cu Netanyahu decât a fost Biden vreodată. Totodată, Harris și-a arătat simpatia și pentru protestele pro-Palestina din universitățile americane.

Ce s-ar putea schimba

Dacă Joe Biden a fost un președinte care s-a temut de marile schimbări, Kamala Harris are capacitatea să impună o schimbare radicală în SUA. Kamala Harris este mult mai progresivă și mai radicală decât Joe Biden și mai puțin dispusă la negocieri.

În problema Israel-Palestina, aceasta ar putea să pună presiune pe guvernul israelian să renunțe la conflict. Chiar dacă israelienii au o mare influență în politica SUA, Kamala Harris nu s-a arătat niciodată foarte apropiată de acest cerc de influență și a stat de partea Palestinei.

În cazul Ucrainei, Kamala Harris ar putea să continue strategia lui Joe Biden. Aceasta nu a demonstrat niciodată mari abilități în politica externă și Vladimir Putin se va dovedi un rival superior acesteia în cazul unor negocieri directe. Nici în ultimii 3 ani, Harris nu a demonstrat că și-a îmbunătățit abilitățile de politică externă. Astfel, este de așteptat ca Harris să continue în direcția trasată de Joe Biden și să fie dependentă de consilierii săi. Însă în problema Israel-Palestina și-ar putea permite o intervenție independentă.

În privința economiei, Kamala Harris a susținut administrația Biden și nu ar veni cu mari inovații. Însă în perioada în care a fost senator, aceasta a propus un proiect de lege care ar fi pus la dispoziție credite de până la 6.000 de dolari pentru familiile cu venituri mici și medii.

Mai multă protecție socială

Kamala Harris a fost mereu de acord cu ștergerea datoriilor studențești, care reprezintă o mare problemă pentru SUA. Aceasta s-a implicat direct în proiectul administrației Biden, care a șters datoriile pentru câteva sute de mii de studenți.

Vicepreședintele SUA a susținut, în trecut, și ideea de educație gratuită pentru studenții din familii cu venituri mici. În 2017, aceasta a sponsorizat campania lui Bernie Sanders pentru studii universitare gratuite pentru studenții din clasa mijlocie.

Astfel de proiecte ar putea să revină pe scena politică americană, dacă Kamala Harris va deveni noul președinte al SUA. De asemenea, Harris ar putea să reia și proiectele privind asistență medicală pentru toți sau un control puternic al statului asupra prețului medicamentelor, pentru a reduce costurile. Kamala Harris a avut multe proiecte de stânga și de multe ori a părut mai apropiată de ideile lui Bernie Sanders decât de Joe Biden.

Mai multe taxe pentru bogați

Kamala Harris poate să propună schimbări în societatea americană, pentru a oferi mai multă protecție socială celor cu venituri mici sau medii. Marea luptă din societatea americană va fi între cei foarte bogați și cei foarte săraci. Societatea SUA este divizată de diferențele uriașe.

Kamala Harris a propus, în 2019, creșterea taxelor pe proprietate pentru cei mai bogați americani. Cu banii strânși de pe urma acestor taxe, Harris propunea creșterea salariilor profesorilor. De asemenea, Harris a vrut să mărească și cota impozitului pe profit de la 21% la 35%, spre deosebire de 28% propunerea lui Joe Biden.

Vicepreședinta SUA a fost mereu preocupată de prețul locuințelor. Aceasta a propus, pe vremea când era senator, un proiect care ar fi ajutat chiriașii să-și recupereze o parte din costul locuințelor. Totodată, a cerut și un fond de 100 de miliarde de dolari pentru a ajuta persoanele fără adăpost să aibă un acoperiș deasupra capului.

 

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: