Cine este Ovidiu Cupșa, cel care i-a luat în râs pe românii cu depresie. Ce spun studiile despre acest fenomen

Ovidiu Sorin Cupșa
Sursa foto; Facebook - Ovidiu Sorin Cupșa

Ovidiu Cupșa, candidatul formațiunii AUR pentru Primăria municipiului Constanța s-a „remarcat” în weekendul trecut printr-o declarație de-a dreptul halucinantă. Acesta a afirmat într-un video postat pe pagina sa de Facebook, că cineva care suferă de depresie „nu a luat destulă bătaie când era mic”. Declarațiile acestuia vin în contextul în care România se confruntă cu numeroase cazuri de depresie.

Cine este Ovidiu Cupșa și ce avere are

Cupșa este absolvent al Institutului de Marină Civilă din Constanța Facultatea Electromecanică Navală (1994) și al Universității Maritime Constanța, Facultatea Navigație și Transport Maritim (2000). De asemenea, acesta deține un doctorat în științe (2010).

Din 1995 este angajat al CPPMC Constanța, actual CERONAV, unde a promovat prin toate funcțiile de expert consultant, îndeplinind de-a lungul anilor și funcții de conducere: Șef Serviciu Programare (perioada 1996 – 2003), Șef Serviciu Inginerie și Nave cu Caracteristici Speciale (perioada 2013 – 2019), Director Studii (perioada 2019 – 2023).

Între 2004 – 2008 și apoi în 2016 a activat în funcția de consilier județean în Consiliul Județean Constanța. În anii 2005 – 2007 a deținut funcția de Director al „S.C. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, Filiala Telecomunicații”.

În anii 2007 – 2008 a deținut funcția de Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile” SA. Din 2014 este vicepreședinte al EDINNA – organizație europeană de formare profesională în domeniul naval.

La sfârșitul anului 2023 Ovidiu Cupșa a fost demis de la conducerea CERONAV de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acesta a spus ulterior, că demiterea sa a fost „o epurare politică”.

Potrivit declarației sale de avere, Ovidiu Cupșa deține patru terenuri intravilane în județul Constanța: Lazu (5.000 mp) Palazu Mare (1.010 mp și 521 mp) și Constanța (750 mp). De asemenea, acesta mai deține un teren agricol în Ostrov, de 20.000 mp.

La capitolul clădiri, Ovidiu Cupșa are un apartament în Constanța de 84.5 mp. Tot potrivi declarației de avere, Cupșa mai are un autoturism Peugeot 208 din 2013. De la Universitatea Maritimă din Constanța, Cupșa a încasat anual un venit de 36.615 lei, iar până la demiterea de la conducerea CERONAV, mai încasa 81.209 lei anual. Totodată, acesta mai încasa 11.211 lei anual din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație. Un calcul simplu arată că acesta câștiga lunar peste 10.000 de lei.

Depresia în România, un fenomen alarmant

Declarațiile iresponsabile ale lui Ovidiu Cupșa vin în contextul în care România se confruntă cu o explozie a cazurile de depresie, în special în rândul tinerilor.

Potrivit unui raport UNICEF, aproape 33% dintre adolescenții români cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani au raportat o dispoziție tristă de mai multe ori într-o săptămână, comparativ cu 13% în medie, în cele 45 de țări incluse într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății.

Într-un alt studiu, realizat în România, în anul 2020, „cu 10.114 adolescenți din toate județele țării (vârsta medie 17 ani), 48,9% dintre tineri au avut cel puțin o dată gânduri de suicid, 27,1% erau triști tot timpul și nu puteau scăpa de tristețe, 21,5% au avut perioade în care s-au simțit depresivi în ultimele șase luni”. Într-un alt studiu comparativ se sublinia faptul că rata suicidului în România la adolescenții sub 15 ani este mai mare decât media europeană, potrivit Institutului Național de Statistică.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: