ANALIZĂ Comasarea sau separarea alegerilor? Ce strategii adoptă PSD și PNL pentru anul 2024

Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii coaliției de guvernare au convenit datele la care vor fi organizate alegerile pentru Parlamentul European – respectiv 9 iunie, când se organizează alegeri în toată Uniunea Europeană, dar și pentru alegerile locale. Astfel, localele vor avea loc în 29 septembrie.

Calcule politice PNL

Liderii celor doua partide nu au căzut încă de acord deoarece fiecare încearcă să-și maximizeze șansele pentru prezidențiale. Astfel, liberalii și-ar dori ca parlamentarele să aibă loc în 8 decembrie, după prezidențiale, care ar fi în 10 și 24 noiembrie. Există motive strategice pentru care PNL dorește organizarea parlamentarelor după alegerile prezidențiale.

În primul rând, organizarea simultană a alegerilor prezidențiale și parlamentare duce la un consum substanțial de resurse financiare pentru partide. Liberalii ar putea să aloce banii respectivi pentru publicitate parlamentară sau pentru alte cheltuieli logistice. În al doilea rând, separarea alegerilor le-ar permite liberalilor să se concentreze pe fiecare scrutin în parte, rezultând astfel o campanie mai eficientă. PNL poate evita astfel dispersarea resurselor și își poate focaliza mesajul în funcție de contextul specific al alegerilor parlamentare, respectiv prezidențiale.

Totodată, organizarea alegerilor în momente diferite poate permite partidului să controleze agenda politică pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru le oferă liberalilor mai multă flexibilitate în abordarea și adaptarea mesajelor politice în funcție de evoluțiile politice și sociale. Alegerile parlamentare pot avea o dinamică diferită față de cele prezidențiale, iar partidul ar putea dori să adopte strategii diferite pentru a-și maximiza șansele de succes la ambele niveluri.

În fine și prezența la vot ar putea fi afectată dacă alegerile ar fi organizate în date diferite. În cazul în care am avea trei runde diferite de alegeri într-un interval scurt de timp, prezența la vot ar putea scădea substanțial, de vreme ce electoratul își va pierde apetitul pentru vot. Acest lucru ar putea favoriza PNL care își poate mobiliza mai eficient baza electorală.

Calcule politice PSD

Social democrații vor să așeze calendarul electoral astfel încât primul tur al prezidențialelor sa aibă loc în aceeași zi cu parlamentarele, pentru a facilita accesul lui Marcel Ciolacu în turul al doilea la prezidențiale contra lui George Simion, pe principiul că votul politic pentru partide trage dupa el și candidatul pentru Cotroceni, lucru care ar defavoriza PNL, având în vedere cum arată acum sondajele de opinie.

Totodată, PSD mai are și alte motive pentru a dori organizarea alegerilor parlamentare simultan cu cele prezidențiale. Social democrații iau în calcul sincronizarea mesajelor de la alegerile parlamentare cu cele de la prezidențiale și, totodată, sincronizarea strategiilor de campanie. În felul acesta PSD poate face economie de resurse și poate folosi figura candidatului la prezidențiale pentru a-și propulsa partidul.

În același timp, organizarea simultană a alegerilor poate facilita mobilizarea alegătorilor, deoarece aceștia sunt adesea mai interesați și mai implicați în procesul electoral atunci când au posibilitatea de a vota atât pentru președinte, cât și pentru parlament. Acest lucru poate duce la o prezență mai mare la vot și poate influența rezultatele la ambele niveluri ale guvernării. Cum PSD are una dintre cele mai mari baze electorale și o mare parte din votanți vin din mediul rural, social democrații consideră că o prezență ridicată la urne este în avantajul lor.

Nu în ultimul rând, prin organizarea simultană a alegerilor, PSD poate reduce riscul unor divergențe cu PNL. Dacă alegerile prezidențiale și cele parlamentare sunt organizate separat, există posibilitatea ca partidele să formeze coaliții diferite la cele două niveluri ale guvernării. Organizarea simultană poate reduce riscul de divergențe politice și deci impiedică, ipotetic, formarea unor coaliții electorale spontane.

În concluzie, fiecare partid are propriile motive pentru care să dorească organizarea separată sau simultană a alegerilor preizdențiale, respectiv parlamentare. În acest moment, strategiile electorale celor două partide aflate la guvernare par a fi diametral opuse.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: