Bucureștiul are probleme serioase de mediu. Iar principalii candidați la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, Gabriela Firea, Sebastian Burduja și Cristian Popescu Piedone abordează fiecare în programul său electoral aceste teme, lăudându-se cu soluții.
Analiza soluțiilor pentru îmbunătățirea calității vieții în București ale principalilor candidați la fotoliul de primar al Capitalei realizată Platforma de mediu pentru București și Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, cu coordonarea Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis s-a bazat pe compararea programelor electorale ale acestora accesibile în spațiul public, cu prioritățile listate în „Pactul de mediu pentru un oraș bun de trăit”.
Programul electoral asumă continuarea priorităților din timpul mandatului, iar raportul 2020-2024 este considerat a fi parte din programul electoral.
Prezintă inițiative bine definite în domeniul protecției mediului și al mobilității urbane durabile. Angajamentele sale pentru protejarea spațiilor verzi, îmbunătățirea transportului public și dezvoltarea urbană durabilă, arată o direcție pozitivă pentru București.
Cu toate acestea, programul prezintă unele deficiențe, cum ar fi lipsa unei strategii clare pentru colectarea selectivă a deșeurilor, neglijarea proiectelor de reziliență la schimbările climatice sau un plan pentru extinderea zonelor naturale urbane și crearea Centurii Verzi București-Ilfov. Pentru a avea impact, ar fi necesar să fie adresate și aceste puncte slabe, odată cu includerea în programul electoral a unor măsuri specifice și concrete.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News