Skip to content
Economie

ANALIZĂ Cum sunt căpușate companiile de stat din energie: Profiturile de miliarde de lei ajung în buzunarele acționarilor, iar investițiile se fac din împrumuturi

facebook transelectrica

Companiile de stat care produc energie electrică și gaze sunt o afacere profitabilă pentru acționarii și oamenii din conducere, care își încarcă buzunarele cu sume uriașe de bani, în timp ce românii nu mai fac față facturilor. Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz sunt unele dintre cele mai importante companii ale statului român, reușind să aibă profit de miliarde de lei, dar și să strângă datorii la fel de mari.

Hidroelectrica

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică, iar în anul 2017 a reușit să iasă din insolvență. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, iar 20% aparțin Fondului Proprietatea. În prezent, Ministerul Energiei se chinuie să vândă 15% din acțiunile pe care le deține la Hidroelectrica. Adică statul român vrea să renunțe la o parte din profitul de miliarde de lei pe care îl obține în fiecare an, pentru a face un cadou investitorilor privați.

În 2020, Hidroelectrica a avut un profit net de 1,45 de miliarde de lei, în creștere față de 2019, când obținea un profit net de doar 1,38 miliarde lei, arată rapoartele companiei. Hidroelectrica nu a publicat raportul pe anul 2021, dar va avea un profit mult mai mare, deoarece prețurile pentru energia electrică au crescut foarte mult. În primele 9 luni din 2021, Hidroelectrica a ajuns deja la un profit net de 2,6 miliarde de lei. În acest ritm, compania poate avea un profit de circa 3 miliarde de lei în 2021, dublu decât în 2020.

Dar situația financiară a Hidroelectrica nu este cea mai fericită, deoarece compania avea, în 2020, datorii curente de 2,19 miliarde de lei, în creștere față de anul precedent. Deși compania înregistrează profituri uriașe, aceasta nu reușește să-și stingă datoriile pentru a supraviețui doar din veniturile sale.

Acționarii retrag aproape tot profitul din Hidroelectrica și o lasă cu uriașe datorii și cu lipsă de investiții. În 2020, Ministerul Energiei a încasat 1,02 miliarde de lei de la Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea a primit 256 de milioane de lei, potrivit rapoartelor financiare. De asemenea, 17,8 milioane de lei au mers către salariați, fiind participarea lor la profit. Cel mai mult de câștigat au avut persoanele care au cumpărat acțiuni la compania de stat.

Când e vorba de investiții, Hidroelectrica se împrumută, în loc să folosească profitul. În 2021, compania a accesat un împrumut de 1,25 de miliarde de lei de la BRD, pe 7 ani, deși această suma ar fi putut fi acoperită doar din profitul înregistrat în 2020. Această situația arată tocmai managementul defectuos al Hidroelectrica, o companie care înregistrează profituri uriașe, dar ajunge să se împrumute mereu pentru a face investiții.

Nuclearelectrica

Nuclearelectrica controlează centrala nucleară de la Cernavoda, iar de mai mulți ani se chinuie să construiască un nou reactor. Nuclearelectrica și-a crescut profitul, în 2021, cu peste 40%, față de anul precedent.

La sfârșit de 2021, Nuclearelectrica a avut un profit de 1,01 miliarde de lei, față de 699 milioane lei în 2020, potrivit raportului financiar. Creșterea aceasta se datorează tocmai prețurilor uriașe pe care le-au plătit românii pentru energia electrică anul trecut. Veniturile companiei au crescut de la 2,4 miliarde de lei, în 2020, la 3,1 miliarde de lei în 2021.

Nuclearelectrica funcționează și ea cu datorii uriașe, chiar dacă a reușit anul trecut să plătească o parte din ele. La final de 2021, Nuclearelectrica a declarat un total de datorii în valoare de 1,22 miliarde de lei, în scădere față de 2020, când avea datorii totale de 1,32 miliarde de lei.

În ultimii ani, Nuclearelectrica a fost mereu pe profit, dar a reușit să strângă datorii pe care le plătește cu greu. Pe măsură ce a crescut profitul companiei, au crescut și sumele încasate de acționari din dividende. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 82,4% din acțiunile Nuclearelectrica, iar diferența este a unor investitori privați.

Romgaz

Romgaz este cel mai mare producător de gaze, deținut de statul român în proporție de 70%, prin Ministerul Energiei, 25% din acțiuni aparțin persoanelor juridice și 5% aparțin persoanelor fizice. Încă din 2013, compania a fost listată la Bursa de Valori București, deși în acel an înregistra un profit net de 995 de milioane de lei.

Romgaz a continuat să fie mereu o companie profitabilă, iar în 2021 a ajuns la un profit net de 1,9 miliarde de lei, potrivit raportului preliminar, fiind în creștere cu 52% față de 2020. Deci facturile tot mai mari plătite de români au ajutat compania de stat să-și crească profitul.

Veniturile Romgaz au ajuns, în 2021, la 6,15 miliarde de lei, deși în 2020 erau de doar 4,13 miliarde de lei. Însă Romgaz a reușit aproape să-și dubleze datoriile în 2021, arătând că managementul companiei este unul foarte defectuos.

Totalul de datorii al Romgaz a ajuns, în 2021, la 2,4 miliarde de lei, față de 1,4 miliarde de lei cât înregistra în 2020, fiind o creștere a datoriilor de 62,99%. În doar un an, Romgaz a reușit aproape să-și tripleze datoriile pe termen scurt, ajung în 2021 la 1,5 miliarde de lei, față de 662 de milioane de lei în 2020.

În 2021, Romgaz a luat un credit de 350 de milioane de euro (circa 1,5 miliarde de lei) pentru a finanța tranzacția cu americanii de la Exxon. Când e vorba de investiții, compania e nevoită să se împrumute, iar acționarii știu doar să retragă profitul.

Romgaz a adus în buzunarele acționarilor suma de 628 de milioane de lei, în 2020, când s-au plătit dividendele. De asemenea, 33,8 de milioane de lei au reprezentat participarea salariaților la profit. În compania Romgaz lucrează 5.531 de persoane, cu un salariu mediu de 6.119,69 lei/lună.

*

Aceste trei companii de stat funcționează toate după același model: înregistrează profituri, dar sunt prăbușite în datorii. Tot profitul ajunge în buzunarele acționarilor, iar când vine vorba de investiții, companiile de stat sunt nevoite să se împrumute și să plătească dobânzi către bănci, adâncind și mai mult nivelul datoriilor.

3 comentarii la “ANALIZĂ Cum sunt căpușate companiile de stat din energie: Profiturile de miliarde de lei ajung în buzunarele acționarilor, iar investițiile se fac din împrumuturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *