USR încearcă să provoace Rusia după incidentul dronei din Delta Dunării, pe teritoriul României. Cătălin Drulă, cel care se consideră candidat la alegerile prezidențiale, vrea un răspuns dur din partea României la adresa Rusiei. Totuși, electoratul USR se arată furios după declarațiile liderului partidului și îl acuză că vrea război.
Oficialii Armatei Române au precizat că pe teritoriul țării noastre au fost găsite bucăți dintr-o posibilă dronă, dar militarii încă investighează. În niciun moment, integritatea teritorială a României sau viața cetățenilor români nu au fost puse în pericol de Rusia.
„Din informațiile obținute prin sistemele electronice de supraveghere și prin celelalte mijloace de monitorizare nu au rezultat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României”, a declarat MApN.
Atât NATO, cât și Armata Română consideră bucățile de dronă ajunse pe teritoriul nostru doar un accident, în niciun caz un atac la adresa României.
„Vrem să vedem ce tip de dronă este, ce provenienţă are, ce capabilitate de a produce…. Trebuie să fim în măsură şi să facem distincţia dintre un incident, un accident regretabil sau imputabil cuiva şi un act de agresiune”, a declarat ministrul apărării.
USR vrea să provoace Rusia
Bucățile de dronă au fost descoperite abia după conferința președintelui Klaus Iohannis. Dar pentru USR-iști nu au fost suficiente nici explicațiile Armatei, nici faptul că e doar un incident. Cătălin Drulă, președintele USR, vrea ca România să dea un răspuns Rusiei după acest incident și să-l expulzeze pe ambasadorul rus la București.
„România trebuie să transmită Federaţiei Ruse un mesaj foarte ferm. Astfel de incidente sunt inacceptabile. A sosit vremea ca ambasadorul Federaţiei Ruse, Valeri Kuzmin, să fie trimis acasă”, a declarat Drulă.
Expulzarea ambasadorului ar fi o reacție agresivă din partea României la adresa Rusiei. Relațiile diplomatice România-Rusia, deja afectate în ultimii ani, ar fi înghețate complet. Rusia și-ar schimba modul în care privește România și ne-ar considera o amenințare imediată. La rândul ei, Rusia ar deveni mult mai agresivă la adresa României.
Cătălin Drulă vrea ca Armata să instaleze sisteme de apărare anti-aeriană la graniță, în locul în care a căzut drona:
„De ce nu avem apărare anti-aeriană în timp ce la câteva sute de metri de pământul românesc sunt atacuri aeriene seară după seară?”
Instalarea unor sisteme de apărare anti-aeriană ar fi considerată de Rusia ca un alt act de provocare. Rusia ar putea interpreta că România se pregătește să atace trupele rusești și își duce armamentul cât mai aproape de graniță. Sistemele de apărare anti-aeriană nu pot distruge drone sau rachete care intră cu câțiva metri pe teritoriul României, ci au nevoie de un spațiu de acțiune mult mai larg. Dacă România ar instala aceste sisteme la graniță, cum vrea Drulă, atunci ar risca să distrugă drone sau rachete pe teritoriul Ucrainei, ceea ce ar însemna intrarea României în război împotriva Rusiei.
De asemenea, inclusiv șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul Viorel Pană, a explicat că sistemele anti-aeriene nu pot doborî atât de repede drone care zboară foarte jos, la 30-40 de metri.
„Dacă o țintă aeriană evoluând la o înălțime foarte mică, în spațiul aerian vecin, va fi identificată ca agresor, chiar la momentul, la verticala graniței naționale, timpul necesar reacției mijloacelor antiaeriene nu va permite niciodată combaterea/doborârea acelei ținte în 30-40 de m cât este în cazul de față distanța”, a declarat generalul.
Cetățenii acuză USR că vrea război
Cetățenii s-au arătat furioși după mesajele alarmiste și deplasate ale lui Cătălin Drulă și l-au acuzat pe acesta că ar dori un război cu Rusia. Mulți votanți USR resping ideile lui Cătălin Drulă și precizează că nu-și doresc niciun conflict cu Rusia.
„Exact ăsta este unul dintre semnele că nu sunteți pregătiți să conduceți o țară”, spune un alt votant USR, pe pagina lui Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă se auto-propune pentru alegerile prezidențiale din 2024, însă comportamentul lui după acest incident arată că nu este pregătit pentru cea mai importantă funcție din statul român. Un președinte al României precum Drulă riscă să-i trimită pe români în război din cauza unei incident cu o dronă care nu a rănit pe nimeni. România condusă de Cătălin Drulă ar fi o țară instabilă în regiune. Liderul USR demonstrează că nu are abilități pentru politică externă și nici nu înțelege consecințele declarațiilor sale.
Cătălin Drulă demonstrează că nu este un partener de încredere nici pentru aliații din NATO, care nu-și doresc un război cu Rusia. Inclusiv electoratul USR apreciază pozițiile echilibrate și calme ale președintelui Klaus Iohannis într-o astfel de situație.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News