În ultimele trei decenii, România a trecut prin numeroase schimbări politice, iar alegerile prezidențiale au fost adesea marcate de prezența unor figuri importante din politica națională, inclusiv premieri care și-au încercat norocul în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Deși funcția de prim-ministru oferă o platformă solidă pentru promovarea candidaturii prezidențiale, istoria ne arată că acest avantaj nu garantează victoria.
Mugur Isărescu (2000)
În anul 2000 Mugur Isărescu intra în cursa prezidențială din postura de prim ministru independent. Acesta primise funcția cu un an în urmă, în 1999 după ce ultimul premier din guvernul CDR, Radu Vasile, demisionase. Isărescu a fost sprijinit de CDR în contextul în care președintele în funcție, Emil Constantinescu alesese să nu mai candideze pentru un nou mandat la Cotroceni. În ciuda sprijinului și a funcției, Isărescu nu pornea ca favorit în alegeri, iar rezultatul a fost oarecum previzibil.
La alegerile din 2000, Mugur Isărescu nu a reușit nici măcar să ajungă în turul al doilea, obținând doar 9,54% din voturi și fiind devansat atât de candidatul PNL, Theodor Stolojan, cât și de Ion Iliescu (PSD) și Vadim Tudor (PRM).
Adrian Năstase (2004)
Un caz mult mai emblematic este cel al lui Adrian Năstase, care a candidat la alegerile prezidențiale din 2004, în timp ce era prim-ministru, o poziție pe care o deținea din 2000. Năstase, reprezentând Partidul Social Democrat (PSD), a intrat în competiție cu Traian Băsescu, candidatul Alianței D.A. (PNL-PD).
Năstase a fost văzut ca favorit, având la bază patru ani de guvernare stabilă, dar a pierdut la limită în turul doi, cu 48,77% din voturi. Eșecul lui Năstase a fost un șoc pentru PSD și a marcat o schimbare majoră în peisajul politic românesc. Deși având sprijinul unei mașinării politice puternice și o guvernare solidă în spate, campania anti-corupție a lui Băsescu și retorica sa populistă au reușit să îi atragă sprijinul decisiv al electoratului. Înfrângerea lui Năstase a dus la o perioadă lungă de opoziție pentru PSD.
Victor Ponta (2014)
O altă figură proeminentă care a încercat să urce de la funcția de premier la cea de președinte este Victor Ponta, care a candidat în 2014. Ponta era prim-ministru din 2012 și avea susținerea unei coaliții largi de partide, inclusiv PSD. În primul tur, Ponta a obținut cel mai mare număr de voturi, însă a fost învins surprinzător în turul doi de Klaus Iohannis, primarul Sibiului și candidatul Alianței Creștin-Liberale (PNL-PDL), Ponta obținând doar 45,56% din voturi.
Înfrângerea neașteptată a lui Ponta a avut consecințe majore atât pentru el personal, cât și pentru PSD. Deși era premier în exercițiu și părea favorit, mobilizarea masivă a votanților din diaspora și valul de susținere pentru Iohannis au schimbat cursul alegerilor. Ponta a demisionat din funcția de prim-ministru în 2015, după criza generată de incendiul din clubul Colectiv, iar PSD a trecut printr-o perioadă de reforme și transformări interne.
Cazul lui Ciolacu
În 2024 Marcel Ciolacu candidează și el din postura de prim ministru la alegerile prezidențiale. În calitate de premier, Ciolacu se află într-o poziție de influență semnificativă, având ocazia să își contureze imaginea de lider responsabil și capabil să ofere stabilitate țării. Totuși, istoria recentă arată că funcția de prim-ministru vine cu provocări mari atunci când vine vorba de o candidatură la președinție.
a prim-ministru, Ciolacu are acces la resursele guvernamentale și oportunitatea de a-și consolida imaginea publică prin politici populare, creșterea economică sau reforme sociale. Totodată, fiind liderul PSD, Ciolacu are la dispoziție o organizație politică puternică, care are experiență și capacitatea de a mobiliza un electorat larg.
Însă, așa cum ne arată istoria alegerilor din România, premierii care au candidat la președinție în ultimii 30 de ani au fost învinși, chiar și atunci când păreau favoriți. Năstase și Ponta sunt exemple clare în acest sens. Ciolacu ar putea întâmpina dificultăți în fața unui contracandidat puternic care să se prezinte drept alternativă la guvernarea sa. Pe de altă parte, o eventuală victorie ar marca prima dată în istoria post-decembristă când un premier în funcție devine președinte, consolidând astfel controlul PSD asupra politicii românești.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
