Skip to content
Politică

ANALIZĂ De ce este neîncrederea în instituțiile politice o constantă a României post-decembriste

Parlamentul României

Armata, Academia Română şi Biserica ocupă primele locuri în privinţa încrederii românilor, potrivit „Barometrului Vieţii Religioase” – ediţia decembrie 2021, lansat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi Centrul de Cercetări Sociologice LARICS.

Potrivit sondajului, prezentat joi în Aula Academiei Române, la întrebarea „Dumneavoastră câtă încredere aveţi în următoarele instituţii?”, românii au răspuns că au foarte multă şi multă încredere în Armată (67,23%), Academia Română (64,7%) şi Biserică (62,4%). Pe locurile următoare se situează primăriile din localităţile respondenţilor (45,1%), Poliţia (44%), Presa (20,4%), Preşedinţia (14,6%), Parlamentul (14%) şi Guvernul (13,4%). Pe ultimul loc în ceea ce priveşte încrederea românilor în instituţii se situează partidele politice cu un procent de 8,8%.

Neîncrederea în instituțiile politice, o constantă a societății post-decembriste

Rezultatul barometrului nu ar trebui să ne surprindă. Lipsa încrederii în instituțiile politice a reprezentat o constantă a societății post-decembriste. Democrația românească s-a născut în acest climat de neîncredere care reprezintă moștenire a culturii politice din perioada ceaușismului. Incapacitatea clasei politice de a livra timp de 30 de ani reforme substanțiale au determinat cetățeanul de rând să ajungă la concluzia că politica este mai degrabă o activitate deplorabilă și nu nobilă, iar politicianul este în imaginarul colectiv un soi de parazit al societății. Desigur, o astfel de generalizare este departe de a fi și adevărată. Ceea ce contează însă este percepția publicului asupra politicului și a instituțiilor politice. Or o încredere scăzută în politicieni, partide politice și instituții politice nu reprezintă decât o vulnerabilitate națională, de vreme ce acest lucru înseamnă că cetățeanul mediu statistic este prea puțin înclinat să apere instituțiile politice la nevoie și chiar ar putea fi complet dezinteresat în ceea ce privește soarta unor instituții.

O întrebare fundamentală în acest context este: cum de se menține pe linia de plutire un stat în care cetățenii nu au încredere în cei aflați la conducere și în instituțiile reprezentative? Contractul social prevede tocmai o înțelegere reciprocă între guvernanți și guvernați. Dar o neîncredere profundă în guvernanți se traduce printr-o erodare a legitimității lor. Așadar ce alte mecanisme ar putea compensa pentru lipsa profundă de încredere în politicieni, partide și instituții politice? Un răspuns l-ar putea da sociologul Piotr Sztompka, cel care a studiat mai multe cazuri asemănătoarea cu cel al României, în care populația nu avea încredere în clasa politică și în instituții. Sztompka vorbește despre niște mecanisme care „acoperă vidul lăsat de încredere și care mențin societatea pe o linie de plutire”. Dintre acestea câteva ar merita menționate și în cazul României. Providențialismul pe care îl vedem atunci când privim gradul de încredere al populației în Biserică, se explică în primul rând prin faptul că, în ciuda tuturor transformărilor politice și sociale, Biserica rămâne în continuare una dintre instituțiile în care cetățenii români au foarte mare încredere. Biserica funcționează astfel ca un soi de substitut față de lipsa de încredere în clasa politică. Apoi, observăm în societatea din România și un nivel ridicat al paternalismul. Acesta presupune întoarcerea la figurile salvatoare și carismatice, lideri care „luptă cu sistemul” și în care cetățenii își pun speranțele. Pe fondul paternalismului putem trasa ascensiunea unor formațiuni politice precum AUR. Nu în ultimul rând, externalizarea reprezintă la rându-i un mecanism important vizibil în societatea românească. Aceasta se traduce printr-o încredere mult mai mare în organisme politice suprastatale precum NATO sau UE. Din nou, această încredere, compensează pentru neîncrederea în instituțiile politice interne. Unele instituții de la nivelul Uniunii Europene funcționează de facto ca un soi de pârghii și contraponderi la excesele unor instituții politice interne.

Neîncrederea în instituții politice, politicieni și partide rămâne însă o problemă fundamentală care va trebui rezolvată pentru bunul mers al democrației autohtone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *