ANALIZĂ De ce PSD și PNL rămân favorite la câștigarea alegerilor locale din 2024

PSD-PNL
Sursa foto: PSD-PNL / COLAJ OBSERVATORUL PRAHOVEAN

În anul 2024, cetățenii vor fi chemați la urne pentru a-și alege, între altele, primarii. Alegerile locale ar putea coincide cu alte rânduri de alegeri, dar importanța acestora rămâne neschimbată. Dacă localele nu vor fi organizate simultan cu alegerile parlamentare, atunci acestea vor contribui semnificativ la rezultatul alegerilor legislative, exact ca în anii precedenți.

PSD și PNL, favorite la victoria în alegerile locale

În acest context, principalele favorite în alegerile locale din 2024 rămân partidele aflate la guvernare, PSD și PNL. Asta pentru că acestea au cele mai multe și mai puternice organizații locale dintre toate partidele de pe scena politică românească. Așa cum au demonstrat-o scrutinurile electorale din anii anteriori, partidele cu cele mai puternice filiale din teritoriu câștigă alegerile locale.

În 2020 PSD și PNL au obținut cei mai mulți primari. PNL a obținut 1232, iar PSD 1362 de primari. Restul partidelor nu au fost nici măcar pe aproape. USR a obținut în 2020 doar 39 de primari, adică de aproximativ 31 de ori mai puțini primari decât liberalii și de aproximativ 35 de ori mai puțin decât social democrații. Cel mai apropiat partid a fost UDMR, cu 199 de primari câștigați în 2020.

În 2024 există puține șanse ca acest trend să se schimbe în favoarea altor partide. PSD și PNL continuă să aibă o prezență solidă în teritoriu, iar restul partidelor nu se ridică la același nivel. Liberalii și social democrații sunt avantajați totodată și de sistemul de vot într-un singur tur de scrutin. Acest lucru, cuplat cu posibilitatea primarilor de a candida pentru un număr nelimitat de mandate duce la favorizarea partidelor care dețin deja primari și care au rețele puternice în teritoriu. Deși e posibil ca PSD și PNL să mai piardă din primari, din diverse motive, inclusiv traseismul politic, scenariul în care un alt partid obține un număr mai mare de primari este unul puțin probabil.

Competitorii PSD și PNL sunt mult prea slabi și mult prea divizați pentru a le pune probleme serioase celor două partide aflate la guvernare. De pildă, „Polul de dreapta” creat ca urmare a alianței dintre USR, PMP și Forța Dreptei are șanse minime să devanseze PSD sau PNL în alegerile locale. Dacă ne uităm peste numărul de primari pe care cele trei partide îl dețin acesta nu este nici pe departe unul ridicat. În 2020 PMP a obținut 50 de primari, ceea ce înseamnă că împreună cu USR și Forța Dreptei au sub 100 de primari, adică de peste 10 ori mai puțini decât PSD și PNL.

AUR nu a participat la alegerile din 2020, dar promite fapte mărețe la alegerile din 2024. Dar șansele ca AUR să depășească PSD și PNL sunt la fel de mici ca șansele „Polului de dreapta”. Sistemul electoral într-un singur tur de scrutin nu îi avantajează pe cei de la AUR. Înțelegând probabil că au șanse minime în aceste alegeri, liderii AUR încearcă acum o nouă strategie – transferuri politice de ultim moment. Dar traseismul politic are și el limitele sale și nu poate compensa pentru lipsa organizațiilor solide din teritoriu și nici pentru lipsa primarilor.

În concluzie, alegerile locale din 2024 nu vor produce cel mai probabil mari surprize. PSD și PNL rămân favorite la a-și împărți numărul de primari în teritoriu, ceea ce înseamnă că cele două partide vor continua să aibă un avantaj semnificativ la alegerile parlamentare din 2024, cu condiția ca acestea să nu fie organizate simultan cu alegerile locale.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: