Donald Trump, președintele SUA, a propus un plan de pace pentru Ucraina, iar momentan nu este clar dacă aceste propuneri sunt împărtășite și de Rusia. Ieri, în ziua în care Ucraina a primit acest plan de pace, Vladimir Putin a mers în fața liderilor armatei ruse și i-a anunțat că operațiunea specială trebuie să-și atingă obiectivele, potrivit TASS. Președintele Rusiei nu a spus nimic referitor la vreun plan cu SUA .
„Avem responsabilitățile noastre, obiectivele noastre. Cel mai important este îndeplinirea necondiționată a obiectivelor operațiunii militare speciale”, a declarat Putin, îmbrăcat în uniformă militară.
Rusia face deja un pas în spate: Nu am primit nimic de la Washington
Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a ieșit cu primele declarații și a anunțat că Moscova nu a primit acel plan de la Washington și cele două părți nu au discutat despre vreun plan cu 28 de puncte, așa cum a fost prezentat de Trump, informează TASS.
„Nu am primit nimic oficial. Vedem unele inovații, dar oficial nu am primit nimic. Și nu a fost nicio discuție concretă despre aceste argumente”, a precizat Peskov.
Ceea ce știm cu siguranță e că Kirill Dmitriev, trimisul lui Putin în SUA, a fost la Washington și a discutat cu oficialii americani, după ce în urmă cu câteva săptămâni era vorba de o întâlnire Putin-Trump la Budapesta. Acea întâlnire a picat pentru că cele două părți și-au dat seama că nu au un acord în privința păcii. Acum, președintele SUA a trimis planul său către Ucraina și Rusia nu comentează. Tăcerea de la Moscova poate avea multe semnificații.
SUA câștigă bani, ceilalți plătesc
Ideea fundamentală a planului lui Trump se concentrează pe afaceri și pe ceea ce va câștiga (financiar) SUA de la celelalte părți: Rusia, Ucraina și UE. Donald Trump este deja pe un picior greșit pentru că Putin a arătat de mai multe ori că nu face război pentru afaceri, ci pentru interese strategice.
Marea problemă este cea a activelor rusești de 300 de miliarde de dolari înghețate în Occident. Nimeni nu a avut curajul să se atingă de ele, de teamă să nu provoace furia Rusiei sau extinderea războiului. 300 de miliarde reprezintă aproape tot PIB-ul României și de două ori PIB-ul Ucrainei, pentru a înțelege cât contează.
La punctul 14, din planul lui Trump, SUA propun ca Rusia să piardă 100 de miliarde de dolari din aceste active înghețate și să-i dea pentru reconstrucția Ucrainei. Proiectele de reconstrucție vor fi controlate de SUA și americanii vor încasa 50% din profiturile înregistrate pentru reconstrucție. Diferența de 200 de miliarde de dolari va fi investită de ruși în niște proiecte strategice cu americanii.
În urmă cu o lună, Lavrov spunea că congelarea activelor rusești este un „adevărat jaf”. Acesta amenința că un răspuns dacă banii rușilor vor fi dați Ucrainei.
„Nu contează cum este orchestrat planul pentru a stoarce bani de la ruși, nu există un mod legal și Rusia va răspunde”, spunea ministrul de externe al Rusiei.
Este probabil punctul cel mai important și problematic, pentru că Rusia nu și-a arătat disponibilitatea să renunțe la acei bani și să-i dea Kievului sau să facă afaceri cu americanii. Economia Rusiei are nevoie de acele sute de miliarde, iar ceea ce rușii vor recupera cu materialele rare va veni peste câțiva ani, nu imediat.
Putin nu primește toate teritoriile anexate
În 2022, Vladimir Putin a anexat 4 teritorii din Ucraina: Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie. Ucraina a spus mereu că armata rusă nu le ocupă în totalitate. SUA susține versiunea ucraineană și propune recunoașterea Crimeei (care a fost anexată de Rusia încă din 2014), Luhansk și Donețk. Aceste trei teritorii ar urma să fie recunoscute ca teritorii ale Rusiei. Dar problema e că există o zonă în Donețk unde se află armata Ucrainei (pe hartă e colorată cu verde, foto mai jos). Ucraina ar urma să-și retragă miliarii din acea zonă și va deveni demilitarizată și zonă tampon. Va fi parte a Rusiei, însă Rusia nu va putea să-și instaleze armata în acea zonă tampon.
În regiunile Herson și Zaporojie liniile vor fi congelate și Rusia va beneficia de recunoașterea teritoriilor acolo unde are militari (pe hartă este indicată granița cu linii punctate). Putin nu primește niciun cadou de la Trump, ba chiar trebuie să accepte mai puțin decât ceea ce a anexat în 2022. Planul respectă realitatea de pe front, care nu este favorabilă Kievului.

Armata pentru Ucraina, de 6 ori mai mare decât a cerut Rusia
Vladimir Putin a vorbit de mai multe ori despre demilitizarea Ucrainei, iar planul lui Trump nu rezolvă această problemă. Potrivit SUA, armata Ucrainei se va reduce de la 850.000 de militari din prezent, la 650.000 de militari. Înainte de începerea conflictului, Ucraina avea o armată de 250.000 de militari.
Rusia a făcut mai multe propuneri pentru demilitarizare, cerând clar reducerea numărului de militari sub 100.000. Între solicitarea Rusiei și propunerea SUA este o diferență uriașă, de jumătate de milion de militari. Părțile se află pe poziții total diferite.
Ucraina nu va avea voie să aibă arme nucleare, rachete cu rază lungă sau trupe NATO pe teritoriul său. Totuși, Ucraina va avea cea mai mare armată din Europa, după cea a Rusiei. Ucraina va putea adera la UE și deja are acces la fondurile de înarmare ale Uniunii. Astfel de planuri nu sunt apropiate de ideea lui Putin de demilitarizare. Ucrainenii vor primi și garanții de securitate de la SUA, în anumite condiții, și s-ar putea apropia de Articolul 5 din Tratatul NATO. Situația militară și de securitate a Ucrainei nu este una negativă pe baza acestui acord. Kievul obține aproape tot ceea ce își dorește, în schimbul pierderii unor teritorii.
Ce s-a schimbat la Moscova
Cu acest plan, SUA ar fi marele câștigător, iar Rusia ar pierde și 300 de miliarde, și o parte din teritorii deja anexate. Rusia mai pierde și 50% din energia de la centrala nucleară din Zaporijie, pe care o controlează deja. Donald Trump a insistat de mai multe ori să primească această centrală. Rusia scapă de sancțiunile economice și Vladimir Putin de acuzațiile de crime de război. SUA și Rusia ar putea să facă afaceri din nou.
Pentru Ucraina, planul respectă realitatea de pe front. SUA nu fac niciun cadou în plus Rusiei, însă recunosc acele teritorii pierdute în urma războiului. Recuperarea acelor teritorii pare imposibilă, așa cum că Ucraina nu pierde nimic în plus, și beneficiază de bani de la ruși, poate adera la UE, rămâne cu peste 80% din teritoriu liber, și cu o armată uriașă și înarmată de UE.
Marele absent este Uniunea Europeană. În ultimii aproape 4 ani, UE a cheltuit sute de miliarde de euro cu Ucraina și nu primește nimic conform acestui plan, ba chiar mai trebuie să dea 100 de miliarde pentru reconstrucție. UE nu a avut niciun cuvânt de spus și liderii europeni fac tentative disperate.
La Moscova situația pare schimbată față de 2022. Kirill Dmitriev, trimisul lui Putin în SUA, este născut la Kiev și în prezent reprezintă miliardarii ruși și mediul de afaceri din Rusia. Vechea gardă care a dus războiul, precum Lavrov, a pierdut din influență în ultimele luni, de când Putin și Trump s-au întâlnit în Alaska. Președintele Rusiei poate fi convins să accepte un astfel de plan doar de mediul de afaceri din Rusia, care suferă cel mai mult din cauza sancțiunilor economice.
Istoria Rusiei este marcată de mari trădări, iar Kirill Dmitriev a devenit un politician influent, însă și o problemă pentru Putin. Un acord SUA-Rusia pentru Ucraina, negociat de un cetățean născut la Kiev, va provoca multe dezbateri în Rusia și multe critici la adresa lui Putin. Războiul a amplificat naționalismul rusesc și rămâne de văzut dacă naționaliștii ruși vor accepta un plan negociat de un miliardar născut la Kiev. În anii 90, Dmitriev a lucrat și pentru marile bănci americane și a fost implicat în unele privatizări din Rusia. Cu un astfel de trecut, va avea o mare problemă de legitimitate în fața naționaliștilor ruși.
Autor
-
View all postsMarius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









