ANALIZĂ Dublă măsură USR: „Fără penali în funcții publice” nu se aplică și în cazul lui Clotilde

Clotilde Armand
Sursa foto: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA

Clotilde Armand s-a aflat marţi la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, pentru a fi audiată în dosarul în care a fost acuzată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate. Ea a precizat că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, amintind că a contestat în instanţă raportul ANI. Amintim că ANI o acuză pe Armand de conflict de interese. Mai exact, aceasta ar fi semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie‟ finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Armand recidivează

Așa cum indică Pavel Lucescu de la Ziarul de Iași, pe lângă faptul că este acuzată de acest abuz de funcție pentru a-și acorda foloase necuvenite, Armand a recidivat, folosindu-se de poziția pe care o ocupă pentru a se auto-favoriza, implicaând și USR în propriul proces.

„De fapt, treaba cu Clotilde e ceva mai complexă. Acuzată printre altele că s-a folosit abuziv de funcție pentru a-și acorda foloase necuvenite, Clotilde a recidivat într-un mod care te face să te întrebi dacă e întreagă la minte. Sau mai rău.

Zice avocata Elenina Nicuț într-o postare de acum jumate de oră (nu am cum s-o distribui) că ”filiala USR Sector 1 a încercat să intervină în procesul lui Armand cu ANI de la Curtea de Apel București, dar și-a luat flit pe inadmisibilitate” pentru că, ”aceasta interventie nu se pupa cu niciun obiectiv din statutul partidului.” Dar cine crezi că e președinte USR Sector 1? Da, fix Clotilde Armand. Adică a încercat în continuare să se folosească de poziția pe care o ocupă ca să se auto-favorizeze, mai rău chiar, implicând de data asta și partidul în propriul proces”, arată Pavel Lucescu pe pagina sa de Facebook.

Dubla măsură a celor de la USR

Culmea e că USR este exact partidul care se bate cel mai tare cu pumnul în piept că luptă împotriva „penalilor în funcții publice”. În acest moment USR riscă să aibă propriul penal în funcție publică în cazul lui Armand, situație care pune partidul în postura de a părea ipocrit. Pentru a nu fi acuzați de dublu standard, userștii ar trebui să o suspende pe Clotilde Armand pe perioada cercetărilor, ținând cont că în acest moment este urmărită penal. Lipsa de reacție a USR este însă cât se poate de vizibilă în acest caz. Nu doar că Armand continuă să dețină toate funcțiile în partid, dar USR a comunicat cât se poate se slab pe marginea acestui caz până în prezent.

În orice caz, șansele ca USR să o suspende pe Armand sunt practic inexistente. În 2022 atunci când ANI a făcut publice acuzațiile la adresa lui Armand, șeful USR, Cătălin Drulă, a declarat răspicat că nu o va suspenda pe Armand din partid, punând în schimb sub semnul întrebării modul în care acționează ANI. Nu există semne că poziția lui Cătălin Drulă s-ar fi schimbat în ultima vreme. USR a protejat-o pe Armand și în trecut în cazul războiului cu „mafia gunoaielor”, chiar dacă cei mai afectați de pe urma conflictului dintre edil și firma de salubritate Romprest erau chiar locuitorii Sectorului 1 care stateau cu munți de gunoaie pe stradă. În concluzie, ne putem aștepta cu USR să facă din nou scut în jurul lui Clotilde Armand, doar că de data aceasta, useriștii ar putea fi taxați dur de către electorat pentru dublu standard.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL