Alegerile locale se apropie cu pași repezi, iar partidele se întrec deja în campania electorală. Cu acest prilej merită amintit faptul că în România legea permite primarilor să candideze pentru un număr nelimitat de mandate. De altfel, în țară există primari care se află la putere de peste 30 de ani. Iată cine sunt aceștia.
Ioan Iancu Popa
Ioan Iancu Popa, primarul liberal al comunei Sântimbru, din județul Alba, se află la putere de 34 de ani. Practic, după căderea comunismului în România, Iancu Popa a câștigat toate alegerile locale.
Popa, care are 67 de ani, va candida și în 2024 pentru un nou mandat în fruntea localității. Conform ultimei declarații de avere, primarul din Sântimbru deține trei terenuri agricole și un teren intravilan moștenit. Acesta mai deține două case de locuit în Sântimbru. Primarul nu are mașini sau bijuterii.
În februarie 2024, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, i-a înmânat o diplomă de onoare lui Iancu Popa pentru activitatea sa.
„34 de ani în slujba cetățenilor din comuna Sântimbru. Astăzi l-am felicitat pe domnul Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru, la împlinirea a 34 de ani de mandat. În toti acești ani în care a ocupat funcția de primar, domnul Popa a fost alături de cetățenii comunei și a contribuit la dezvoltarea și prosperitatea satului românesc. Sunt convins că veți continua să slujiți comunitatea cu aceeași dedicație și profesionalism”, a susținut prefectul Nicolae Albu.
Nicolae Dancu
Nicolae Dancu este unul dintre cei mai longevivi primari din țară, fiind edil din 1992, și deține recordul de cel mai vechi primar din județul Sibiu. Acesta se află în prezent la al optulea în localitatea Păuca și în 2024 candidează din nou. La alegerile din 2020 a avut 100% din voturile exprimate. Asta, pentru că nu a avut contracandidat.
”Da, candidez pentru un nou mandat. Am avut mandate grele, să nu mai merg mai departe acum, când e mai ușor?”, a declarat primarul pentru presa locală.
Aproximativ 4% din populația comunei Păuca e compusă din persoane de peste 85 de ani, conform datelor recensământului încheiat în 2022. Procentul populației de peste 85 de ani la nivelul județului este de 1,5%, iar în 13 localități procentul este de sub 1%, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Emil Cătănoiu
Emil Cătănoiu este unul dintre cei mai longevivi primari din țară, fiind în funcție din ianuarie 1990. Social democratul se află în fruntea localității gorjene Căpreni. Anterior, el a fost viceprimar al comunei din anul 1987.
Din ultima sa declarație de avere reiese că primarul are trei terenuri agricole. Cătănoiu mai are două terenuri forestiere la Căpreni, ambele moștenite, în 2009, respectiv 2012. Tot la Căpreni, primarul are o casă de locuit de 137 metri pătrați, moștenită în 2022, în timp ce la Târgu-Jiu deține un apartament de 68 metri pătrați, cumpărat în 2008. Primarul mai are trei mașini, un Cielo și două Skoda Octavia. În schimb, Cătănoiu nu are bijuterii și bani în conturi.
Gheorghiță Boțârcă
Social democratul Gheorghiță Boțârcă se află în fruntea localității argeșene Topoloveni de pe 22 decembrie 1989, fiind cel mai longeviv edil din România. Boțârcă deține, conform declarației de avere, trei terenuri agricole, două terenuri intravilane, două terenuri forestiere și două terenuri extravilane, dobândite în 1990.
Boțârcă mai deține o casă de locuit la Topoloveni, de 285 metri pătrați, cumprată în 1995, o casă de vacanță la Băile Herculane, de 196 metri pătrați, cumpărată în 2019, două spații comerciale și alte două categorii de bunuri imobile. Boțârcă va candida pentru încă un mandat în 2024.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News