Skip to content
Internațional

ANALIZĂ Este Rusia vulnerabilă în fața sancțiunilor economice? Gazul rusesc, un subiect tabu pentru UE

sputniknews.com

Statele Unite ale Americii au anunțat de mai multe ori că au pregătit mai multe sancțiuni economice în cazul în care Rusia va ataca Ucraina. Statele Unite vizează să aplice sancțiuni sistemului bancar din Rusia, sistemului energetic și dezvoltării tehnologice. După ce Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor pro-ruse Donețk și Lugansk, Washingtonul a anunțat deja că vor fi „interzise noile investiții, tranzacții și finanțe de către persoane din SUA către sau dinspre cele două regiuni” din Ucraina.

Rusia a reușit să depășească perioada numeroaselor sancțiuni după anexarea Crimeii. Michael O’Hanlon, fost consultant al Pentagonului și CIA-ului, a arătat că unele sancțiuni modeste impuse Rusiei după 2014 au afectat PIB-ul cu 1% în medie, în ultimii 10 ani. O’Hanlon consideră că SUA ar trebui să sancționeze sectorul energetic al Rusiei, mai exact exporturile de gaze. „Cea mai puternică armă a noastră e să sancționăm exporturile de energie care oferă Rusiei banii de care are nevoie”, spune O’Hanlon. Tot Michael O’Hanlon explică, într-un articol pentru The Washington Post, și de ce Ucraina nu poate intra în viitorul apropiat în NATO și ce rol are Kievul pe scena internațională.

Michael O’Hanlon, sursa foto: repubblica.it

Până în acest moment, Uniunea Europeană a căutat să excludă orice sancțiune asupra sistemului energetic din Rusia, deoarece multe state UE au nevoie de gazul din Rusia. Orice problemă de aprovizionare cu gaz va pune în pericol industria europeană, dar va duce și la o explozie a prețului la gaze.

Germania, prin vocea directorului E.ON, a spus că are nevoie de gazul rusesc pentru a renunța la cărbune. De asemenea, acesta a mai precizat că Nord Stream 2 este util țării sale. Aceste declarații arată că Berlinul va fi pus într-o situația foarte dificilă, dacă SUA va decidă să sancționeze sistemul energetic din Rusia.

Și Italia depune tot efortul pentru ca sancțiunile împotriva Rusiei să nu vizeze sistemul energetic, mai ales exportul de gaz. Mario Draghi, premierul italian, a spus că Italia va depune tot efortul pentru a împiedica sancțiunile pe exportul de gaze, arată ilsole24ore.com. Această decizie depinde de faptul că Italia are nevoie de gazul rusesc, dar și de economia Rusiei care și-a crescut investițiile în Italia în ultimii ani. Vladimir Putin a avut, în urmă cu câteva săptămâni, o întâlnire cu mai mulți directori ai unor companii importante din Italia, pe care i-a asigurat că nu vor exista întreruperi în livrarea de gaze către Italia.

Mario Draghi, premierul Italiei, sursa foto: fanpage.it

Sancțiunile, o armă economică

Nu toți experții sunt de acord că sancțiunile economice chiar funcționează. Sancțiunile impuse după Crimeea nu au schimbat cursul Rusiei și Vladimir Putin și-a continuat planul. Nicholas Mulder arată, în cartea sa „The Economic Weapon: “The Rise of Sanctions as a Tool of Modern War”, cum sancțiunile economice nu sunt întotdeauna o abordare eficientă, dar au fost folosite mereu ca o armă economică împotriva altor state. Pentru a fi eficiente, sancțiunile au nevoie de o voință politică și de stabilitate în politica internă a statului care le impune. De asemenea, astfel de sancțiuni pot avea consecințe nedorite și să constrângă anumite state să se retragă din economia globală pentru a-și asigura independența. Într-o lume care se deglobalizează, sancțiunile economice nu mai sunt eficiente, arată Mulder.

Nicholas Mulder, autor și profesor la Universitatea Cornell; sursa foto: cornell.edu

Astfel, Statele Unite ale Americii analizează foarte bine situația înainte de a lua o decizie în acest sens, mai ales că sancțiuni prea dure ar putea pune în pericol chiar economia unor state UE care își continuă afacerile cu Rusia.

Volodomir Zelenski, președintele Ucrainei, a cerut ca sancțiunile economice împotriva Rusiei să fie aplicate cât mai repede și înainte ca Moscova să înceapă conflictul militar. „Nu avem nevoie de sancţiunile voastre după ce are loc bombardamentul şi după ce se va trage asupra ţării noastre sau după ce nu vom mai avea graniţe sau după ce nu vom mai avea economie”, a precizat președintele ucrainean. Ceea ce își dorește Zelenski este ca SUA să declare război economic Rusiei, însă nu este de dorit pentru niciun stat puternic din lume, ținând cont de rolul Rusiei în economia globală.

În ultimii ani, Rusia a luat mai multe măsuri pentru a se pregăti în cazul unor sancțiuni economice: rezervele în aur și valută aproape s-au dublat, ajungând la 630 de miliarde; rapoartele economice cu China s-au intensificat, fiind estimate la 100 de miliarde/an; Rusia și-a redus datoria publică și a devenit mai puțin dependentă de piețele externe. Toate acestea confirmă teoria lui Mulder, care spune că în fața unor sancțiuni economice statele tind să se retragă din economia globală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *