ANALIZĂ Fiasco diplomatic? Retrospectiva derapajelor lui Orban la adresa României

Viktor Orban
Viktor Orban

Declaraţiile premierului maghiar Viktor Orban la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad nu au rămas fără ecou în rândul autorităţilor de la Bucureşti. Ambasadorul Ungariei a fost convocat ieri dimineaţă la sediului Ministerului Afacerilor Externe pentru a i se atrage atenţia cu privire la afirmaţiile făcute de prim-ministrul Ungariei, printre care se numără şi accea potrivit căreia el nu a spus niciodată că Ardealul şi Ţinutul Secuiesc sunt unităţi administrative româneşti.

MAE român a precizat, totodată, că „declaraţiile publice neadecvate transmise cu acest prilej nu sunt în consonanţă cu obiectivul promovării unei relaţii pragmatice, constructive, de bună vecinătate şi colaborare dintre cele două state, obiectiv susţinut de partea română”.

Retrospectiva derapajelor lui Viktor Orban

Declarațiile premierului maghiar nu ar trebui să ne surprindă prea tare. Viktor Orban nu este la prima ieșire în decor de genul acesta. De pildă, în 2013 Viktor Orban vizita orașul Târgu Mureș. În discursul său, el a susținut drepturile minorității maghiare din România și a exprimat sprijin pentru comunitatea maghiară din țară. În același timp, a criticat guvernul român pentru ceea ce a perceput ca fiind încălcări ale drepturilor minorităților maghiare. În egală măsură, Orban și-a arătat deschis sprijinul pentru UDMR, iar mulți observatori politici au perceptu partidul condus de Kelemen Hunor drept un soi de coloană a cincea maghiară în România. UDMR s-a raliat adesea la discursul de la Budapesta, chiar și atunci când premierul maghiar avea un discurs profund anti-european. Este important de notat că în momentul în care UDMR a ieșit de la guvernare în vara acestui an, șeful cancelariei lui Viktor Orban a deplâns această situație, deși lucrul acesta ținea de politica internă a României. Acesta a spus că în România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari.

Orban a făcut o serie de gesturi și în sprijinul autonomiei teritoriale pentru Ținutul Secuiesc din România, o regiune cu o majoritate semnificativă de populație maghiară. Această poziție a stârnit îngrijorare și neîncredere din partea autorităților române, deoarece autonomia teritorială ar implica o schimbare semnificativă a structurii administrative a României. De pildă între 21 și 27 iulie 2022, Viktor Orban a avut trei apariții publice în Ținutul Secuiesc, fără a fi invitat de autoritățile de la București. În primele două incursiuni în România, premierul maghiar a promovat Ținutul Secuiesc și investițiile guvernului de la Budapesta în fotbalul din zonă.

Mai merită amintit și că anul trecut, tot la Tușnad, Viktor Orban a criticat „amestecarea” raselor și a spus că Ungaria nu vrea să devină o „rasă mixtă”. La scurt timp după declarațiile halucinante făcute pe teritoriul României, mai mulți politicieni români au reacționat criticând discursul premierului maghiar. Mai mult, președinții grupurilor politice din Parlamentul European (PE) au condamnat și ei „afirmațiile rasiste” ale premierului Ungariei. În fine, tot anul trecut, Orban a stârnit din nou stupoare după ce a purtat o eșarfă pe care apare o hartă istorică a „Ungariei Mari”, în timpul meciului de fotbal dintre selecționata maghiară și cea a Greciei.

Un fiasco diplomatic?

Recent, încercând probabil să calmeze relațiile cu Ungaria, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu omologul său maghiar. Întâlnirea dintre cei doi a decurs bine la momentul respectiv. Totuși, este clar acum că vorbim despre un soi de fiasco diplomatic.

Deschiderea lui Ciolacu spre Orban a fost luată peste picior de premierul maghiar la Tușnad. Din nou, acest lucru nu ar trebui să surprindă prea multă lume, ținând cont de anterioarele declarații făcute de Viktor Orban. Liderul populist și iliberal de la Budapesta – care este totodată un apropiat al lui Putin – nu pare că își dorește o încălzire a relațiilor cu România.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL