Forțele Navale Române vor derula un program de achiziții în următorii ani, chiar dacă unele proiecte au eșuat și au provocat un scandal în societate. Armata Română are planuri să se înarmeze în contextul actual de la granițele noastre.
Forțele Navale sunt cea mai slab dotată categorie de arme a Armatei Române, cu nave foarte vechi care nu ar putea face față provocărilor actuale, mai ales după ce în ultimii 20 de ani s-au inventat numeroase tehnologii în domeniul militar.
În Strategia Națională de Apărare, România s-a angajat să-și modernizeze inclusiv flota, fără a menționa ce achiziții ar intenționa să facă cu exactitate. Forțele Navale dețin 3 fregate și 4 corvete, neavând niciun submarin, deși în cel de-al doilea război mondial țara noastră avea 3 submarine.
Toate navele sunt foarte vechi, cu excepția unei fregate din 2015. Fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria au fost cumpărate la mâna a doua, de la Marea Britanie, și anul lor de fabricație este în 1986, respectiv 1984. Între timp au fost recondiționate, însă rămân în continuare foarte puțin competitive. Cele 4 corvete sunt din anii 80 și 90, cu tehnologii foarte depășite pentru provocările din prezent. Forțele Navale mai dețin și 3 nave purtătoare de rachete, care ar putea să participe la un conflict.
Achiziții second-hand
Pentru a se moderniza, Armata Română a luat decizia să apeleze la achiziții second-hand. În ultimii ani, România a achiziționat inclusiv avioane F16 second-hand, fabricate în anii 80. În 2023 a trecut la tancuri Abrams second-hand și vânătoare de mine second-hand.
În urma conflictului dintre Rusia și Ucraina, Marea Neagră a început să aibă tot mai multe mine maritime care pun în pericol traficul. Luni, una dintre aceste mine a plutit până aproape de litoralul românesc și a explodat în Costinești fără a provoca victime.
Forțele Navale vor cumpăra două nave vânătoare de mine, de la Marea Britanie. Valoarea acestora este de 112 milioane de euro, fără TVA, și ar urma să fie recondiționate în Regatul Unit. De asemenea, navele purtătoare de rachete vor fi modernizate cu rachete anti-navă NSM de la Statele Unite. Valoarea totală a acestui contract se ridică la 375 de milioane de euro, iar România ar urma să aibă 48 de rachete anti-navă.
Submarine
Cea mai importantă achiziție a Forțelor Navale este cea de submarine franceze Scorpene, produse de Naval Group. Valoarea totală este de 2 miliarde de euro, pentru două submarine, și ar urma să fie disponibile abia peste 8 ani, dacă nu apar întârzieri. Dacă se va finaliza acest contract, România ar putea deveni al 3-lea stat cu submarine în Marea Neagră, după Turcia și Rusia.
Rusia ar avea între 5 și 7 submarine doar în Marea Neagră. După izbucnirea conflictului este foarte posibil ca Rusia să-și fi crescut numărul de submarine, care au un rol strategic pentru controlarea traficului maritim. Turcia are 12 submarine și intenționează să ajungă la 18, fiind singurul stat care poate ține piept Rusiei în Marea Neagră.
Generalii români s-au arătat foarte bucuroși de decizia de a achiziționa submarine, care au un rol esențial într-un posibil război.
„Avem nevoie de submarine și capabilitatea de luptă în adâncuri care asigură un sistem extraordinar de important și în furnizarea de informații. Rolul fundamental al unui submarin e de a culege și furniza informații”, a declarat generalul (r.) de brigadă Mircea Mîndrescu.
Eșecul corvetelor
România trebuia să cumpere 4 corvete de la francezii de la Naval Group, produse la Galați, însă Ministerul Apărării a anulat licitația, în 2023, după mai multe amânări ale acordului-cadru. În 2016, guvernul Cioloș încerca să ofere, fără licitație, contractul firmei Damen, din Olanda. Ulterior, Parlamentul a refuzat decizia Guvernului și a stabilit ca achiziția să se facă prin licitație. În 2019, licitația a fost câștigată de Naval Group, care a cerut 1,2 miliarde de euro.
Doar că din 2019 și până în prezent, materialele de construcții s-au scumpit foarte mult, iar situația la granițele României este foarte incertă. Șantierul de la Galați pare să nu mai fie o soluție pentru construcția acestor corvete, în condițiile în care Rusia a demonstrat că poate bombarda la câțiva kilometri de granița României.
Astfel, Naval Group a refuzat semnarea acordului-cadru pentru corvete, iar Damen a cerut mai mulți bani, însă Ministerul Apărării nu a avut alte fonduri. Diferența dintre Naval Group și Damen ar fi fost de 50 de milioane de euro în contract, însă cu actualele prețuri pentru construcții este puțin probabil ca Damen să se mulțumească doar cu 50 de milioane.
„Am făcut o ofertă în 2018, acum suntem în 2022. Asta este o realitate pentru noi, să avem un preț fix bazat pe prețurile din 2018. Avem probleme cu costul, dar dificultățile noastre per total nu sunt legate în mod special de asta sau doar de asta”, au precizat reprezentanții Naval Group.
Corvetele sunt foarte importante pentru lupta la suprafață, deoarece se pot implica atât în conflicte cu alte nave, dar și cu avioanele militare sau submarinele.
Între timp, Rusia lansează la apă noi corvete ultra-tehnologizate, care dispun de rachete hipersonice. De asemenea, submarinele Rusiei vor fi dotate cu rachete nucleare hipersonice Zircon.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News