Zilele trecute, șeful AUR, George Simion, posta pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunța colaborarea cu alte partide europene din zona populismului de dreapta: „Pregătim și relațiile externe pentru viitoarea guvernare AUR!”, scria Simion, anunțând întâlniri între liderii AUR și reprezentanți ai Fratelli d’Italia, partid politic național-conservator și populist din Italia, precum și cu reprezentanți ai Chega, partid politic național-conservator și populist din Portugalia. „Trăiască forțele patriotice, trăiască Europa națiunilor!”, încheia Simion mesajul.
Axa populiștilor
La nivel european nu există în acest moment o axă a populiștilor care să își coordoneze politicile, asta deși Viktor Orban a încercat de câteva ori să aibă o astfel de inițiativă. Întâlnirile dintre reprezentanții FIDESZ și cei ai PiS din Polonia, de pildă demonstrează că se depun eforturi pentru crearea unei astfel de axe, sau organizație umbrelă pentru partidele populiste prin care acestea să își coordoneze politicile la nivel european.
Europa nu duce lipsă de populiști, de la Orban, la Marine Le Pen sau Matteo Salvini, Uniunea Europeană a devenit de câțiva ani terenul de joacă al acestor politicieni care promit întoarcerea la o perioadă de glorie imaginară. Populismul reprezintă o amenințare directă la adresa democrațiilor liberale și a coeziunii Uniunii Europene, iar deciziile luate de populiști sau sub influența populiștilor pot avea repercusiuni dramatice, așa cum a fost clar în cazul Brexit-ului. Totodată, populismul este responsabil și de decizia premierului austriac, Karl Nehammer, de a da un vot negativ cererii României de aderare la Schengen. Populiștii exploatează teme care divid societatea pentru a obține câștiguri politice, prezentând totul sub o formă simplificată de „noi vs ei”. În cazul anterior, Nehammer exploatase tema migrației, invocând în mod fals că România reprezintă un culoar pentru imigranți. Chiar dacă realitatea îl contrazice, pentru Nehammer importantă este percepția electoratului austriac. Hrănită multă vreme cu o formă de discurs populist anti-migrație, populația Austriei a ajuns să considere că emigranții sunt principalii vinovați pentru majoritatea relelor din societatea austriacă, iar populiști precum Nehammer exploatează cinic aceste teme pentru câștiguri electorale.
Cazul Fratelli d’Italia
Populiștii sunt foarte buni la a critica puterea, dar atunci când o obțin ajung de multe ori să guverneze precum partidele mainstream. Populiștii vin cu un discurs atrăgător pentru mase, pedalând pe fobiile și prejudecățile, justificate sau nejustificate, ale oamenilor. Populiștii înfierează, găsesc rapid vinovații și le promit oamenilor o remediere la fel de rapidă a situației. În realitate însă ei sunt falimentari la capitolul „soluții”. În cazul în care aceștia câștigă alegeri, dar nu obțin o majoritate simplă și sunt nevoiți să guverneze într-o alianță cu alte partide, atunci șansele ca ei să guverneze sub mantia populismului scad dramatic. Cazul cel mai elocvent îl reprezintă Fratelli d’Italia, partidul premierului italian Giorgia Meloni. În ciuda promisiunilor electorale (populiste), Meloni guvernează în linii mari ca un premier mainstream. Mult promisele măsuri de combatere a migrației nu au fost adoptate până acum în Italia, iar Meloni nu pare diferită de predecesorii săi din partidele mainstream.
AUR nu va reprezenta nici el o excepție. Șansele ca partidul lui Simion să obțină o majoritate simplă la alegerile din 2024 sunt infime. Prin urmare, AUR nu poate spera decât, în cel mai bun caz la o alianță cu un partid mainstream de pe scena politică românească. În acest caz, AUR ar fi un partener junior. Odată ajuns la guvernare, AUR va trebui să găsească însă soluții reale pentru români. Aceste soluții nu sunt echivalente cu promisiunile electorale și cu discursurile fanteziste/suveraniste. Din postura de partid de opoziție, AUR le poate promite la nivel discursiv românilor o revenire la o perioadă de glorie care există doar în mintea liderilor partidului, însă odată ajunși la guvernare vor trebui să găsească rezolvări reale pentru probleme reale. Iar aceste două lucruri, așa cum vedem și în cazul Italiei nu sunt echivalente. Cu alte cuvinte, AUR are toate șansele să devină un partid mainstream odată ce ar ajunge, ipotetic, la putere după alegerile din 2024.
