România traversează în prezent o situație atipică în peisajul democratic post-decembrist: cel mai lung interimat de tranziție la conducerea Guvernului. Cătălin Predoiu, numit prim-ministru interimar în data de 6 mai 2025, continuă să conducă executivul fără a avea legitimitatea politică și parlamentară a unui guvern cu mandat complet. Acest record negativ subliniază nu doar o disfuncționalitate politică, ci și o vulnerabilitate instituțională cu implicații profunde pentru funcționarea statului. Motivul principal este legat de blocajul din negocierile conduse de președintele Nicușor Dan cu partidele parlamentare.
Un istoric de interimate de tranziție, dar niciodată atât de lung
România post-decembristă nu a fost străină de guverne interimare de tranziție, însă până în 2025 niciun astfel de interimat nu a depășit două săptămâni. Vorbim despre interimate de tranziție, la capătul cărora a fost investit un nou guvern, condus de un alt premier față de cel care a asigurat perioada interimatului. Rolul acestor interimate a fost, în mod tradițional, de a asigura continuitatea administrativă între două cabinete legitime conduse de premieri diferiți. Cu toate acestea, interimatul actual al lui Cătălin Predoiu, început pe 6 mai 2025, a depășit deja o lună, stabilind un record negativ în istoria recentă a țării. Iată care au fost guvernele interimare din România post-decembristă și cât au stat ele.
Gavril Dejeu a fost primul premier interimar din istoria post-decembristă. Guvernul său s-a aflat la cârma țării intre martie și aprilie 1998 pentru doar 18 zile. Contextul numirii lui Dejeu a fost legat de demisia premierului Victor Ciorbea. Interimatul a fost însă de scurtă durată. Un an mai târziu, România avea să aibă un alt guvern interimar, în contextul demisiei premierului Radu Vasile. Alexandru Athanasiu a fost astfel numit interimar între 13 și 22 decembrie 1999, pentru 9 zile. Următorul interimat avea să fie implementat 5 ani mai târziu, în 2004. Premierul Adrian Năstase demisiona în contextul pierderii alegerilor prezidențiale, iar Bejinariu asigura tranziția spre guvernul Tăriceanu. Eugen Bejinariu va conduce un guvern interimar pentru doar 7 zile, între 21 și 28 decembrie 2004.
România nu va mai avea un guvern interimar până în 2015. Între 2015 și 2025 însă vom avea mai multe guverne interimare decât în precedenții 20 de ani. Gabriel Oprea va avea două mandate, primul între 22 iunie și 9 iulie 2015, iar al doilea între 29 iulie și 10 august 2015. În același an vom mai avea un interimat, cel al lui Sorin Câmpeanu. Acesta va ajunge premier interimar după demisia lui Victor Ponta după tragedia de la Colectiv. Câmpeanu va asigura interimatul între 5 și 17 noiembrie 2015. În 2018 vom mai avea un interimat de 13 zile. După demisia lui Mihai Tudose, Mihai Fifor a fost numit interimar până la desemnarea Vioricăi Dăncilă. Interimatul va fi asigurat între 16 și 29 ianuarie 2018. Apoi, în 2020, după alegerile parlamentare și demisia lui Ludovic Orban, Nicolae Ciucă a asigurat interimatul până la formarea guvernului Cîțu. Ciucă se va afla la Cotroceni între 7 și 23 decembrie 2020. În fine, Cătălin Predoiu va asigura un interimat în 2023 pentru trei zile, între 12 –și15 iunie 2023.
De ce e problematic un interimat prelungit?
Un guvern interimar este, prin definiție, o soluție temporară – un tampon instituțional menit să asigure continuitatea administrației publice între două guverne legitime. Însă, atunci când acest interimat se prelungește, așa cum se întâmplă în cazul actual din România, efectele se propagă în tot sistemul politic, economic și instituțional. Un guvern fără legitimitate deplină nu mai este doar un simbol al stagnării – devine o frână concretă pentru buna funcționare a statului.
Un guvern interimar nu are un mandat politic clar, nu poate propune politici ambițioase și, mai ales, nu are autoritate deplină în fața Parlamentului sau a societății. Executivul poate doar să gestioneze „treburile curente”, ceea ce în practică înseamnă amânarea deciziilor strategice, ezitarea în fața asumării unor reforme dureroase dar necesare și întârzierea procesului de bugetare, a numirilor în funcții-cheie sau a lansării de politici publice.
Această inerție guvernamentală poate bloca întregul sistem administrativ, în special într-un context în care România trebuie să implementeze reforme cerute de UE în cadrul PNRR, dar și să gestioneze presiuni sociale și economice multiple.
Mediul de afaceri este și el profund afectat de incertitudinea politică prelungită. În lipsa unui guvern stabil. Investitorii amână proiecte sau retrag capital din cauza lipsei de predictibilitate, iar politicile fiscale, bugetare sau salariale rămân în suspensie, afectând mediul antreprenorial și IMM-urile.
Mai grav, piețele financiare reacționează la instabilitate politică, iar acest lucru se poate traduce în creșterea costului împrumuturilor pentru guvern (dobânzi mai mari la titluri de stat), ceea ce pune presiune pe deficitul bugetar și pe capacitatea de plată a statului.
În concluzie, România se află într-un moment de inflexiune. Guvernarea interimară prelungită nu este doar o anomalie administrativă, ci un semnal de alarmă cu privire la sănătatea democratică a țării. Este nevoie de voință politică, responsabilitate și claritate în acțiune pentru ca statul să reintre pe un făgaș normal. Un guvern interimar poate fi o soluție temporară, dar prelungirea lui devine o problemă structurală cu riscuri majore pentru viitor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
