ANALIZĂ Iluziile USR. Cum au ajuns liderii partidului să-și creadă propriile minciuni

Sigla USR
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Liderii USR continuă să demonstreze zilnic că trăiesc într-o lume paralelă. După ce săptămâna trecută USR a publicat un sondaj de casă prin care partidul s-ar fi clasat pe poziția a doua, după PSD, în intenția de vot a electoratului, liderii USR au decis să livreze în continuare publicului această informație. Iulian Bulai a declarat luni că partidul său nu este la 12%, 13%, așa cum arată cvasi-totalitatea sondajelor, ci undeva sigur la 19%, iar dacă fac un pol de dreapta, împreună cu PMP şi Forţa Dreptei, ajung la 24%, devansând AUR şi PNL.

Bula USR

Ieșirea lui Iulian Bulai vine în contextul publicării unui nou sondaj de opinie CURS care contrazice flagrant sondajul de casă al USR. Potrivit acestui sondaj CURS stagnează pe locul al 4-lea, undeva la 10 procente. În viziunea lui Bulai și a altor lideri, USR este undeva la 19%. Ținând cont de faptul că diferența este mult prea mare (aproape dublă), există o singură explicație: fie sondajul CURS este fals, fie sondajul de casă al USR este fals. Prima variantă pare puțin probabilă de vreme ce sondajul CURS este unul deschis și arată un rezultat similar cu cel al altor case de sondare a opiniei publice, de pildă INSCOP sau AVANGARDE. Adevărata „lebădă neagră” o reprezintă sondajul de casă al USR.

După toate probabilitățile USR își supraestimează (intenționat sau nu) atractivitatea pentru electorat. Lucrul acesta poate avea mai multe cauze. Pe de o parte este posibil ca liderii USR să trăiască într-o bulă,  înconjurați de consilieri, susținători și membri ai partidului care împărtășesc aceleași opinii și viziuni politice. Această „bulă de filtrare” poate duce la o perspectivă distorsionată asupra realității, în care liderii cred că popularitatea lor este mai mare decât este în realitate.

O altă explicație este legată de distorsionarea datelor din sondajele de opinie. Nu avem date cu privire la metodologia sondajului de casă al USR. Este posibil ca cei care au realizat sondajul să fi ales eșantioane nereprezentative. Din nou, aceasta poate fi o tactică intenționată de manipulare a opiniei publice sau chiar o formă de auto-iluzionare pentru lideri. Cu alte cuvinte, liderii USR trăiesc într-o bulă, amăgindu-se chiar în timp ce partidul se scufundă.

Cum pierde USR

De regulă, atunci când un partid sau lider politic își supraestimează sprijinul și este ulterior înfrânt în alegeri, acest lucru poate duce la pierderea legitimității în ochii publicului. Oamenii pot să-și piardă încrederea în liderii care par să fie deconectați de realitatea opțiunilor și preferințelor electoratului.

Totodată, supraestimarea atractivității poate duce la lipsa adaptabilității față de schimbările în preferințele opiniei publice sau față de noile probleme care pot apărea. Liderii care cred că sunt deja extrem de atractivi pot să nu acorde atenția cuvenită feedback-ului negativ sau preocupărilor publicului.

NU în ultimul rând, liderii politici care cred că sunt deja foarte atractivi pot cădea în capcana complacerii. Ei ar putea să nu mai fie motivați să îmbunătățească comunicarea, să asculte îngrijorările publicului sau să propună soluții eficiente pentru problemele reale.

USR suferă de toate aceste defecte. Liderii au adoptat o atitudine auto-mulțumitoare și au ajuns să-și creadă propriile iluzii. Cu alte cuvinte USR s-a angajat pe o pantă extrem de alunecoasă, iar în joc ar putea fi chiar supraviețuirea partidului.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: