Nicușor Dan a fost învestit în funcția de președinte după ce a câștigat alegerile repetate din 18 mai 2025, învingându-l pe candidatul ultranaționalist George Simion. Alegerile inițiale, desfășurate în noiembrie 2024, fuseseră anulate de Curtea Constituțională din cauza suspiciunilor de ingerință rusă. Această reluare a scrutinului a fost percepută ca un test major pentru democrația românească și pentru stabilitatea regiunii în contextul geopolitic actual.
În discursul său de învestitură, Dan a subliniat importanța stabilității naționale și a cooperării între partide pentru formarea unei majorități parlamentare solide. El a făcut apel la unitate și la interesul național, în contextul unei economii aflate în criză, cu un deficit de 9,3% din PIB, și al unei scene politice fragmentate, în care partidele de extremă dreapta se află în ascensiune.
Absențe notabile și semnale politice
Deși ceremonia de învestitură a președintelui Nicușor Dan s-a desfășurat într-un cadru solemn, cu respectarea tuturor elementelor protocolare prevăzute de Constituție, ea a fost marcată de câteva absențe notabile care au atras atenția opiniei publice și au generat speculații în rândul analiștilor politici. Cea mai remarcabilă dintre acestea a fost lipsa fostului președinte Klaus Iohannis, care, deși invitat oficial, nu a fost prezent la eveniment.
Fostul președinte Iohannis a condus România timp de două mandate (2014–2024) și, prin urmare, prezența sa ar fi fost nu doar o formalitate, ci și un gest de transfer simbolic al legitimității instituției prezidențiale. Lipsa lui a fost interpretată de mai mulți comentatori ca un semnal de distanțare personală și politică față de noul președinte, dar și ca o formă de protest tacit față de modul în care s-a desfășurat procesul electoral repetat.
Relația dintre Iohannis și Nicușor Dan nu a fost niciodată una apropiată. În timpul mandatului său de primar general al Capitalei, Dan a fost adesea criticat de administrația prezidențială pentru lipsa unei strategii coerente în gestionarea problemelor orașului. În plus, Dan s-a poziționat în repetate rânduri ca un tehnocrat independent, criticând sistemul politic din care Iohannis provenea și pe care l-a reprezentat. În acest context, absența lui Iohannis poate fi văzută nu doar ca un gest personal, ci și ca o declarație politică tăcută privind ruptura dintre vechea și noua viziune asupra conducerii statului.
O altă absență semnificativă a fost cea a unor lideri ai partidelor populiste și extremiste, în special ai Alianței pentru Unirea Românilor, condusă de contracandidatul lui Nicușor Dan în turul doi, George Simion. Acesta și-a justificat lipsa prin „motive personale”, dar surse din apropierea partidului vorbesc despre o decizie strategică de a nu legitima prin prezență o victorie pe care Simion o consideră „obținută prin manipulare și sprijin străin”.
Este de remarcat că, în discursurile post-electorale, reprezentanții AUR au contestat rezultatul scrutinului din mai, deși fără dovezi concrete, și au acuzat implicarea unor organizații internaționale în procesul electoral.
Pe de altă parte, premierul interimar Cătălin Predoiu și o parte semnificativă din cabinetul său au fost prezenți la ceremonie. Această prezență a fost interpretată ca un semn de respect pentru instituțiile statului și pentru legalitatea noului mandat prezidențial, chiar dacă echilibrul politic rămâne fragil. Predoiu, considerat de mulți un politician pragmatic, și-a manifestat public disponibilitatea de a colabora cu noul președinte în chestiunile urgente ce țin de stabilitatea economică și constituirea unei majorități parlamentare viabile. De asemenea, ambasadori și reprezentanți ai principalelor state occidentale, precum SUA, Germania și Franța, au fost prezenți în sală, un semnal clar al sprijinului internațional pentru legitimitatea noului președinte și pentru direcția pro-europeană asumată de acesta.
Diferențe față de alte cazuri
Prima investire, cea a lui Iliescu, a avut loc într-un climat post-revoluționar, la doar câteva luni după căderea comunismului. România era încă în derivă instituțională, iar Frontul Salvării Naționale domina scena politică. Iliescu a fost o figură controversată, perceput de unii ca reformator moderat, iar de alții ca un continuator al vechii nomenclaturi.
Există diferențe semnificative față de învestirea lui Dan. În cazul lui Iliescu aveam o legitimitate slab contestată, dar fără o opoziție democratică consolidată, o situație oarecum inversă față de cea din prezent când opoziția extremistă contestă alegerea lui Dan. În 1990 ceremonia de învestitură a fost lipsită de pluralism real, în condițiile în care opoziția era firavă și presa era controlată sau marginalizată. De asemenea, mu a existat o campanie electorală deschisă, în sensul occidental modern.
Spre deosebire de Iliescu, Nicușor Dan a fost ales într-un climat democratic matur, după o competiție electorală dură și tensionată, cu polarizare reală între candidați cu viziuni opuse.
Alegerea lui Constantinescu a marcat prima schimbare de putere prin vot democratic în România post-decembristă. Coaliția CDR (Convenția Democrată din România) promitea ruperea de „structurile trecutului”. Spre deosebire de învestirea lui Dan, ceremonia din 1996 a avut o puternică încărcătură simbolică – „schimbarea” devenise realitate. Atmosfera era euforică și optimistă, spre deosebire de 2025, unde climatul general este marcat de criză, divizare și neîncredere.
Constantinescu venea din zona societății civile (profesor universitar), la fel ca Dan, dar sprijinul său era mai clar susținut de o alianță politică tradițională (CDR), pe când Dan a mizat pe imaginea de independent/tehnocrat. Învestirea lui Constantinescu a fost larg consensuală, fără absențe notabile. Dan, în schimb, s-a confruntat cu boicotul simbolic al unor forțe politice și al fostului președinte.
Băsescu a câștigat președinția în 2004 printr-un vot-surpriză, învingându-l pe Adrian Năstase, într-un climat tensionat, dar democratic. A adus o retorică dură anti-sistem și un stil direct, combativ. În 2009, a fost reales într-un scrutin extrem de strâns și contestat de opoziție.
Față de învestirea lui Dan, învestirea lui Băsescu a fost tot o ruptură față de sistemul politic clasic, dar cu un ton populist și partizan, pe când Dan a adoptat o retorică mai tehnocrată, pro-europeană și echilibrată. Băsescu a avut susținerea clară a unei coaliții (PDL-DA), în timp ce Dan are o susținere parlamentară incertă și o nevoie urgentă de coagulare politică.
Învestirea lui Băsescu a fost marcată de victoria împotriva „corupției și oligarhilor”, în timp ce Dan se instalează într-o Românie slăbită economic, polarizată ideologic, cu amenințări externe reale. Atmosfera din 2025 este mai tensionată și incertă decât în 2004 sau 2009.
Nu în ultimul rând, învestirea lui Nicușor Dan în 2025 diferă fundamental de învestirea lui Klaus Iohannis (în 2014 și 2019) din punct de vedere al contextului, atmosferei politice, legitimității percepute și simbolisticii publice. Ceremoniile de învestire (atât în 2014 cât și în 2019) au fost consensuale, solemne, cu prezența tuturor actorilor politici importanți. Ion Iliescu și Emil Constantinescu au fost prezenți, reflectând o formă de continuitate simbolică. A existat o susținere politică clară din partea PNL și UDMR, iar opoziția a recunoscut rezultatul.
În cazul lui Dan, absența lui Klaus Iohannis, deși invitat, a fost un gest cu puternică încărcătură politică. AUR și alți lideri populiști au boicotat ceremonia, contestând rezultatul alegerilor. Evenimentul a avut un caracter mai tensionat, cu mize istorice și polarizare profundă.
În 2014 Klaus Iohannis a accentuat lupta anticorupție și întărirea instituțiilor statului. În 2019, a vorbit despre consolidarea valorilor occidentale și a statului de drept. Pe de altă parte Dan a pus accentul pe refacerea încrederii publice, pe nevoia unei reconstrucții instituționale și pe „resetarea raportului dintre stat și cetățean”. Tonul a fost sobru, tehnocratic și anti-politic, cu apeluri la eficiență și depolitizare a administrației.
Iohannis beneficia de o susținere largă, mai ales după 2019, din partea partidelor parlamentare. A fost un președinte integrat în jocul politic, dar cu o imagine de „arbitru”. Pe de altă parte, Dan nu este susținut de un partid major, ci de o coaliție fragmentată, neclară.
În concluzie, învestirea lui Nicușor Dan diferă fundamental de cele ale predecesorilor săi. Aceasta a avut loc în urma anulării unui scrutin și reluării alegerilor, un fapt fără precedent în istoria României. Totodată a fost marcată de absențe simbolice Klaus Iohannis și AUR. Nu în ultimul rând, aceasta a avut loc într-un climat de criză economică profundă, cu deficit uriaș și lipsă de coeziune parlamentară.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
