USR este într-o confuzie totală și încearcă să atragă voturi de la electoratul lui Călin Georgescu. Candidatura lui Nicușor Dan a complicat situația pentru USR, iar Lasconi e nevoită să alegeri după voturile suveraniștilor, deși în același timp îl atacă pe Georgescu.
Eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezidențiale lasă câteva milioane de români fără opțiune de vot. Elena Lasconi, candidata USR, încearcă să atragă voturi de la Călin Georgescu și se poziționează între tabăra Georgescu și tabăra anti-Georgescu. În ședința BEC care a dus la invalidarea candidaturii lui Georgescu, USR a votat pentru candidatura acestuia, alături de AUR, SOS și POT. Cele patru partide au fost singurele care au considerat că Georgescu ar trebui să candideze în 2025.
Lasconi a atacat BEC
Imediat după decizia BEC, Elena Lasconi a ieșit cu un mesaj dur la adresa instituției și a precizat că nu exista niciun motiv pentru ca Georgescu să fie oprit din cursa pentru prezidențiale.
„Reprezentantul USR în BEC a votat PENTRU admiterea candidaturii. De ce? Pentru că formal nu există niciun argument juridic pe masă ca această candidatură să fie respinsă de către BEC, care are în atribuții doar să verifice dosarul și îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidaturi
(…)
Și mă mai întreb ceva – BEC, AEP unde au fost la finalul anului trecut când domnul Georgescu a făcut campanie cu zero lei? Când am văzut cu toții că nu a respectat nicio regulă și a trecut bine mersi de turul 1. Instituțiile statului controlate de PSD și PNL, care au dormit în papuci, culeg acum ce au semănat.”
Nu este pentru prima dată când Lasconi atacă instituțiile statului în cazul Georgescu. Pe 6 decembrie 2024, candidata USR acuza Curtea Constituțională că a distrus democrația din România. Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost o mare înfrângere și pentru USR, deoarece Lasconi era în turul doi și spera la victorie cu un vot anti-Georgescu.
„Este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, adevărul, poporul român și legea vor prevala. Nu e vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți țara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul, să respectăm dorința poporului român. (…) Decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește esența democrației – votul”, spunea Lasconi, după ce CCR anulase alegerile prezidențiale din 2024.
Fritz o contrazice pe Lasconi
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și vicepreședinte USR, o contrazice pe Elena Lasconi și s-a bucurat pentru invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, deși USR a votat în favoarea candidatului suveranist. Fritz pare rupt de realitatea din USR, pentru că partidul său nu s-a opus candidaturii lui Călin Georgescu, iar președintele USR atacă BEC pentru că a luat această decizie.
„Eu, personal, cred că invalidarea unui candidat care are un program politic vădit anticonstituţional a fost necesară şi este un semn că democraţia noastră se poate apăra”, a spus Fritz.
La alegerile interne din USR, din 2024, Elena Lasconi nu a fost susținută de grupul Fritz-Voiculescu. Între actualul președinte USR și Fritz-Voiculescu există o ruptură care se observă în declarații. Pe de o parte, Lasconi aleargă după voturile electoratului lui Georgescu, iar pe de altă partea Fritz se bucură pentru invalidarea candidatului suveranist.
Dominic Fritz nu a ascuns faptul că în USR sunt discuții despre candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Aceasta ar trebui să își depună candidatura în această săptămână, însă o parte din USR-iști vor merge spre Nicușor Dan. USR-ul nu este unit în jurul Elenei Lasconi, după cum o arată și declarațiile lui Fritz care contrazic ceea ce susține președintele partidului.
Scrisoarea pentru Trump
USR mimează opoziția și încearcă să profite de fiecare scandal, însă fără niciun câștig electoral până acum. Elena Lasconi atacă PSD și PNL, dar în urmă cu câteva zile le-a transmis colegilor săi să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu. De asemenea, Lasconi atacă PNL și pe urmă vrea să-l propună premier chiar pe Ilie Bolojan, din partea liberalilor. Acest joc dublu a dus la pierderea credibilității, iar electoratul nu mai consideră că USR ar fi un partid anti-sistem sau un partid capabil să facă opoziție.
Elena Lasconi era atât de disperată în decembrie 2024 încât a luat decizia să-i trimită o scrisoare lui Donald Trump. Lasconi a ales o abordare patetică în care s-a comparat cu Donald Trump și a criticat Rusia, deși Donald Trump negociază cu Putin pacea din Ucraina.
„Aveți tot respectul meu pentru lucrurile minunate pe care le-ați făcut. (…) Sunteți un adevărat lider al poporului, la fel ca mine. (…) Candidatura adversarului meu a fost despre punerea României în colțul Rusiei”, spunea Lasconi.
Nici Donald Trump și nimeni din echipa președintelui SUA nu a reacționat la scrisoarea lui Lasconi. Administrația Trump, mai ales Elon Musk, și-a îndreptat atenția spre Călin Georgescu. USR a ales o strategie complet greșită, care nu i-a adus niciun câștig politic.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News