ANALIZĂ Lista marilor nume care au fugit din România în ultimii ani pentru a nu-și ispăși pedepsele

justitie dreptate instanta
foto: Facebook

Au comis fapte grave în țară și apoi au fugit în străinătate pentru a nu fi condamnați. România are o mulțime de fugari celebri pe care nu reușește să îi repatrieze pentru a-și inspăși pedepsele. Majoritatea acestora vin din zona politicii. Iată care sunt numele celor mai celebri fugari din ultimii ani.

Mario Iorgulescu

Mario Iorgulescu este fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu și membru al unei cunoscute familii de fotbal din România. În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un accident de mașină în București, în care un alt șofer a murit. El a fost acuzat de ucidere din culpă și conducere sub influența substanțelor psihoactive, întrucât s-a constatat că era sub influența cocainei în momentul accidentului. Ulterior, în mai 2020, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare și i s-au interzis anumite drepturi civile pentru o perioadă de timp.

Mario a părăsit însă țara pentru a evita condamnarea. Statul român a încercat în mai multe rânduri să îl repatrieze însă fără succes. În prezent Mario Iorgulescu se află în Italia.

Alina Bica

Alina Bica a lucrat ca procuror timp de mai mulți ani și a ocupat funcții importante în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Între 2012 și 2013, ea a fost numită în funcția de șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), una dintre cele mai importante structuri de investigare penală din țară.

Bica a fost condamnată definitiv în noiembrie 2019 la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Bica a rămas cu această pedeapsă, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins, în 13 ianuarie 2021, ultima cale extraordinară de atac.

Alina Bica se află în Italia, unde a încercat să împiedice procedura de extrădare în România, prin acțiuni în instanță, iar avocatul acesteia anunța că o instanță din Bari a decis că ea poate executa pedeapsa în Italia.

Sebastian Ghiță

Fostul politician Sebastian Ghiță a fost implicat într-un număr de controverse și investigații legate de corupție și afaceri dubioase. El a fost acuzat de implicare în acte de corupție, spălare de bani și finanțarea ilegală a campaniilor electorale. În 2017, înainte de a fi reținut de autoritățile române, a fugit în Serbia. În acest moment el nu se află sub nicio procedură de extrădare, pentru că pe numele lui nu există un mandat de arestare activ.

Ministerul Justiției a făcut cerere de extrădare în 2017, apoi a retras cererea de extrădare în iunie 2018 și în martie 2019, ca urmare a deciziilor de la Curtea Supremă și Curtea de Apel Ploiești. Pentru formularea unei cereri de extrădare este nevoie de un mandat de arestare valabil.

Ionel Arsene

Fostul baron PSD de Neamț Ionel Arsene a fost condamnat anul acesta (10 martie) la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-o dosar de corupție. Decizia e definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov. La fel ca ceilalți însă și Arsene a decis să părăsească țara pentru a evita să dea piept cu justiția. În acest sens, Arsene s-a îndreptat tot către Italia.

Sorin Oprescu

Fostul edil al Bucureștiului fost condamnat definitiv, în 13 mai, la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că ar fi primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie.

Sorin Oprescu a fost prins în Grecia după ce a fugit din țară. După ce a fost prins, Oprescu a fost dus în arest și eliberat pe o cauțiune de 5.000 de euro, în 31 mai. România a cerut extrădarea acestuia, însă în luna iulie Curtea de Apel din Atena a respins această solicitare..

În concluzie, lista fugarilor României continuă să crească în ultimii ani, iar Italia rămâne principala destinație a acestora.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: