ANALIZĂ Mizele vizitei lui Iohannis la Budapesta și semnificația absenței lui Orban

captură Youtube

Preşedintele Klaus Iohannis se află miercuri în vizită oficială în Ungaria, la invitaţia președintei Katalin Novák. Este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român în ultimii 14 ani „și este o ocazie pentru a discuta despre stadiul relației de Parteneriat Strategic”, transmite Administrațția Prezidențială. Totodată se pare că premierul maghiar Viktor Orban a plecat din Budapesta exact în ziua vizitei președintelui Klaus Iohannis în Ungaria, după ce România a solicitat o întâlnire între Iohannis și Orban.

Absența lui Orban

Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022.

Vizita are o însemnătate aparte, de vreme ce au trecut 14 ani de la vizita unui președinte român la Budapesta. Iohannis bifează așadar încă o întrevedere importantă după cea de zilele trecute avută cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Totuși, marea veste este legată de aparența absență din peisaj a premierului maghiar Viktor Orban. Ungaria are un sistem politic parlamentar, ceea ce înseamnă că puterea este concentrată în mâinile premierului și nu a președintelui, acesta din urmă având mai degrabă un rol simbolic în stat. Prin urmare, o discuție de substanță ar fi trebuit să aibă loc cu premierul maghiar.

În ultima vreme Ungaria a început să fie tot mai reticentă față de sprijinul acordat Ucrainei de statele occidentale. Viktor Orban este perceput de numeroși analiști politici drept un aliat al președintelui rus, Vladimir Putin. România poate reitera Ungariei necesitatea unui front comun în fața agresiunii ruse. Obiectivele Rusiei, între altele țin tocmai de divizarea Europei, iar atitudinea premierului maghiar nu face decât să servească interesele Kremlinului. Trebuie subliniat și că România și Ungaria au numeroase interese comune – economice, de infrastructură – iar un dialog constructiv cu partea maghiară poate contribui la aprofundarea acestor parteneriate comune. Vizita lui Iohannis poate aduce această contribuție importantă în relațiile bilaterale dintre cele două state.

Minoritatea maghiară

Dincolo de o lipsă de respect profundă – vorbim totuși despre vizita celui mai important om din statul român – absența lui Orban arată lipsa de dispoziție în ceea ce privește un dialog cu partea română. Din acest punct de vedere, mutarea lui Orban este una contraproductivă.

În România există o mare comunitate maghiară. Maghiarii reprezintă de fapt a doua cea mai mare etnie după români. Viktor Orban declară cu aproape fiecare ocazie că susține interesele comunității maghiare din țară, dar atunci când are ocazia să discute despre interesele acestei comunități, chiar cu șeful statului român, Orban alege să dea bir cu fugiții. Vizita lui Iohannis reprezenta o bună oportuinitate pentru un dialog constructiv pe marginea minorității maghiare din țară. Iohannis poate avea acest dialog și cu președintele ungar, dar ținând cont de eșafodajul puterii de la Budapesta, premierul Orban reprezintă principalul pol de putere din Ungaria.

Iohannis poate reitera în fața președintelui maghiar faptul că România nu acceptă nici o tentativă de propagare a discursului populist în comunitățile maghiare și să promită în schimb continuarea susținerii entnicilor maghiari din țară. În ultimii ani, discursurile lui Orban la Băile Tușnad au fost tot mai radicale și tot mai încărcate cu un mesaj populist. Etnicii maghiari se bucură de numeroase avantaje în România, inclusiv învățământ în limba maternă. Pentru ca relațiile dintre cele două comunități principale din țară să continue pe același făgaș este nevoie de un dialog permanent cu Budapesta, dar așa cum vedem Viktor Orban a refuzat astăzi acest dialog.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: