Primăria București este fără bugetul aprobat, în timp ce Nicușor Dan a decis să plece aproape 3 luni în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Dacă în alți ani bugetul capitalei era deja aprobat în această perioadă, campania electorală din 2025 a schimbat complet planurile primarului, care nu mai consideră Bucureștiul o prioritate, deși este plătit în continuare.
Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile de pe 17 februarie până pe 30 aprilie 205, adică aproape 3 luni. Atribuțiile primarului au fost împărțite între administratorul public, Lucian Judele, și mai mulți directori din primărie. Nicușor Dan avea și posibilitatea de a-și lua concediu fără plată pentru perioada campaniei, însă a preferat să delege atribuțiile pentru a continua să fie plătit din banii bucureștenilor, deși nu lucrează pentru aceștia.
Fără buget pentru 2025
Primarul a plecat în campanie în cea mai dificilă perioadă pentru cetățeni, deoarece ar fi trebuit să existe un proiect de buget. Primarul nu a prezentat nici măcar prima schiță, iar noul buget va fi negociat fără Nicușor Dan. Primarul nu mai arată niciun interes pentru capitală, mizând totul pe alegerile prezidențiale.
Bugetul pentru 2025 trebuie negociat cu Consiliul General, acolo unde primarul nu a reușit să formeze o majoritate favorabilă proiectelor sale, și apoi votat de consilierii generali. Cu cât se amână mai mult bugetul pentru că primarul e plecat în campanie, cu atât crește riscul ca proiectele din capitală să fie blocate.
Ordonator de credite, adică tot ce ține de finanțe și plăți, a fost desemnată Emanuela Jugureanu, directorul general al Direcției Generale Economice din PMB. Aceasta a fost delegată de primar să facă plățile, însă la fel de bine le poate amâna dacă nu vrea să-și asume răspunderea penală în locul lui Nicușor Dan.
Campania electorală blochează bugetul Bucureștiului
În anii precedenți, Nicușor Dan se grăbea să aibă bugetul la început de an. În 2024, bugetul PMB a fost votat de Consiliul General pe 22 martie, în condițiile în care negocierile începuseră din luna februarie. După mai multe tentative de vot, primarul a reușit să găsească un acord cu Consiliul General pe 22 martie. Bugetul primăriei pe anul 2024 a trecut în unanimitate, după trei tentative eșuate.
În 2023, bugetul primăriei a fost votat pe 3 februarie. PNL și USR aveau majoritatea în Consiliul General și au negociat fiecare amendament cu primarul Nicușor Dan. Amendamentele propuse de PSD au fost respinse, iar consilierii social-democrați au părăsit sala înainte de votul final.
În 2022, Nicușor Dan a avut bugetul primăriei aprobat pe 7 martie, reușind să obțină voturile PNL, USR și PMP în Consiliul General. În 2021, primul său an la conducerea PMB, Nicușor Dan a avut bugetul adoptat abia în luna mai. În acel an, USR și Nicușor Dan au fost în conflict, deoarece viceprimarul USR nu primise drept de semnătură. USR a blocat tentativele lui Nicușor Dan și bugetul a fost adoptat abia în primăvară.
Nicușor Dan, aproape să fie în ilegalitate pentru a doua oară
Potrivit art. 39 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, primăria este obligată să definitiveze și să publice proiectul bugetului în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial. În 2025, bugetul de stat a fost publicat în Monitorul Oficial pe 10 februarie. Prin urmare, ultima zi în care Primăria București poate publica legal proiectul bugetului este 25 februarie. După acest termen, primăria intră în ilegalitate, așa cum a făcut și în 2024 când a publicat bugetul după aproape 50 de zile de la publicarea celui de stat.
„Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia”, spune Legea 273/2006.
După publicarea proiectului bugetului urmează alte 15 zile calendaristice pentru dezbatere publică, timp în care consilierii generali pot să depună amendamente și să le negocieze cu primarul.
În 2025, Primăria București nu a publicat proiectul bugetului până la momentul publicării acestui articol. Ordonatorul de credit pentru Primăria București este Emanuela Jugureanu, cea care a primit responsabilitatea să se ocupe de finanțele capitalei în timp ce primarul se plimbă prin toată țara pentru a face poze și video-uri electorale. Marea dilemă e că actualul Consiliu General nu mai știe cu cine ar trebui să negocieze amendamentele, din moment ce primarul nu e la muncă.
La sfârșitul lunii ianuarie, primarul se certa cu Guvernul și primăriile de sector pentru bugetul din acest an. După doar două săptămâni, a renunțat să se mai ocupe de capitală și a plecat în campanie.
„Au văzut că nu e normal ca PMB să aibă atribuții mai mari și sectoarele să aibă atribuții mai mici, dar sectoarele să primească de 3 ori mai mulți bani ca PMB. Proiectul de buget spune că sectoarele primesc de 5 ori mai mult decât Primăria Capitalei. Sfidează votul a 500.000 de români”, spunea Nicușor Dan, în ianuarie.
Primarul se agață de referendumul local din 2024, dar acel referendum nu a adus nicio modificare legislativă. Parlamentul nu a modificat Codul Administrativ sau legislația națională pentru a-i oferi primarului dreptul de a împărți bugetul după cum dorește. Dacă în alți ani se grăbea să aibă bugetul și se certa cu consilierii generali, în 2025 a decis că are lucruri mai importante decât problemele bucureștenilor care l-au votat.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News