Patru ani de la invazia pe scară largă găsesc frontul ucrainean într-un echilibru precar: Rusia păstrează inițiativa locală în est și nord, dar Ucraina recâștigă teren în sud și menține linii defensive esențiale, iar războiul de uzură se decide tot mai mult în tranșee, în industrie și în opinia publică, nu doar pe hartă.
Perspectivele unei păci durabile în 2026 sunt, în esență, foarte reduse: experți ucraineni, occidentali și regionali vorbesc mai degrabă despre armistiții fragile, „înghețarea” frontului sau acorduri impuse, decât despre o soluție justă și stabilă. Mai mult, războiul informațional și lipsa comunicării autorităților României fac ca opinia publică să devină tot mai permeabilă la narațiuni alternative.
Cum arată frontul în februarie 2026, la patru ani de război: unde se dă lupta
În sud, Ucraina a reluat inițiativa: forțele ucrainene au eliberat peste 200 km² și o serie de localități la granița dintre regiunile Zaporojie și Dnipropetrovsk, profitând de blocarea accesului rusesc la Starlink și de lovituri eficiente asupra logisticii ruse.
ISW notează că Ucraina a împins linia frontului în direcțiile Novopavlivka–Oleksandrivka–Huliaipole, în timp ce Rusia pierde capacitatea de a menține linii compacte, ceea ce duce la un front „poros”, cu poziții intercalate.
În nordul Ucrainei, Rusia încearcă să creeze o „zonă tampon” în Sumî și Harkiv, dar avansurile sunt limitate, fragmentare și costisitoare; la Kupiansk, ucrainenii au recăpătat poziții, iar rușii controlează sub 3% din oraș, fiind „în luptă pentru supraviețuire” în interiorul acestuia.
În Donbas, Rusia presează pe axele Lîman–Sloviansk și Kostyantynivka–Drujkivka, cu mici infiltrări confirmate, însă fără schimbări decisive de teren; după patru ani, Moscova continuă să lupte pentru orașe medii precum Pokrovsk, fără să fi obținut controlul complet asupra Donbasului.
Cine deține inițiativa pe front
Militar, Rusia dictează ritmul în est (Donbas) și pe axa Sumî–Harkiv, dar plătește un preț disproporționat, fiind optimizată pentru un război lent, de infanterie, cu pierderi masive lunare (zeci de mii de oameni). În sud, inițiativa revine Ucrainei, care exploatează vulnerabilitățile de comunicații și logistică ruse, forțând Moscova să împrăștie rezervele pe un front foarte lung.
Un studiu citat de New York Times și alte media estimează aproximativ 1,2 milioane de militari ruși și aproape 600.000 de militari ucraineni morți, răniți sau dispăruți în aproape patru ani – un raport de circa 2,5 la 1 în favoarea apărătorului, dar la un cost devastator pentru ambele societăți.
Teritoriile ocupate: ce controlează Rusia după 4 ani
Harta ISW arată că Rusia păstrează sub ocupație continuă aproximativ o cincime din teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei: Crimeea, mari părți din Donețk și Luhansk, coridorul terestru spre Crimeea (Mariupol–Melitopol–Berdiansk) și fâșii semnificative în Zaporojie și sudul Hersonului.
Spre deosebire de 2022–2023, nu mai asistăm la câștiguri teritoriale rapide: după ani de ofensivă, Moscova a reușit doar să extindă cu aproximativ 12% suprafața ocupată față de momentul invaziei, la un cost uman fără precedent pentru o putere militară după al Doilea Război Mondial.
Ucraina a recuperat deja zone importante din jurul Hersonului, Harkivului și acum, gradual, în sudul Zaporojiei, însă nu a reușit să rupă coridorul terestru rus spre Crimeea.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
