Skip to content
Politică

ANALIZĂ Pericol pentru democrație. AUR vrea introducerea unei legislații care ar deschide ușa fraudelor la alegerile europarlamentare

George Simion Inquam Photos / Octav Ganea

Un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari AUR a trecut neobservat de presa din România. La mijlocul lunii februarie, 27 de deputați AUR și 12 senatori de la același partid și-au pus semnătura pe un proiect de lege care viza modificarea modului în care urmează să se desfășoare alegerile pentru Parlamentul European. Proiectul a fost respins inițial de către Senat și a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, dar a primit un aviz pozitiv în schimb de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Totodată, la sfârșitul lunii februarie, Guvernul și-a exprimat un punct de vedere pe marginea acestui proiect legislativ, apreciind că modificarea legislației în sensul propus de către inițiatori “nu este justificată cu argumente suficiente și pertinente”. Mai apoi, Executivul a decis că Parlamentul va decide în final cu privire la adoptarea acestei inițiative legislative. În ciuda tuturor acestor obiecții, parlamentarii AUR au decis să nu retragă proiectul legislativ.

Ce prevede proiectul celor de la AUR?

“Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European”, așa cum este cunoscută oficial propunerea legislativă a celor de la AUR vizează, așa cum reiese din expunerea de motive, “îmbunătățirea sistemului electoral”. Doar că așa-zisa “îmbunătățire” pe care o propun cei de la AUR reprezintă de fapt o acțiune care ar pune în pericol corectitudinea votului.

Concret, parlamentarii AUR doresc “includerea reprezentanților partidelor politice parlamentare în birourile electorale la alegerile pentru Parlamentul European”, justificând acest lucru prin faptul că astfel “s-ar asigura o interpretare comună a tuturor principiilor care califică alegerile din România drept <<libere și corecte>>”. Altfel spus, în viziunea celor de la AUR, dacă nu ai reprezentanți ai partidelor parlamentare în birourile electorale la alegerile pentru Parlamentul European (PE), atunci alegerile nu sunt “libere și corecte”.

De ce o astfel de legislație ar deschide ușa fraudelor electorale

Problema principală cu această linie de argumentare e că tocmai prezența unor astfel de reprezentanți ar putea duce la fraude electorale. În primul rând, termenul “reprezentanți ai partidelor politice parlamentare” este unul vag și poate include o sumedenie de persoane din partidele respective. De pildă, George Simion, liderul AUR, este un reprezentant al partidului politic AUR, ceea ce înseamnă că, potrivit legislației propuse de AUR, ar putea fi prezent în birourile electorale la alegerile pentru PE. Același scenariu ar fi valabil și pentru alți membri AUR, ca și pentru alți membri ai altor partide politice. Or din acest punct de vedere, lucrurile sunt destul de clare. Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European prevede ca “Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot avea apartenență politică”. Organizațiile neguvernamentale pot propune observatori care au ca principal obiect de activitate apărarea democrației.

Este ușor să ne imaginăm că prezența unor personaje politice în birourile electorale care, culmea, s-ar putea afla și pe listele electorale din acele birouri, ar reprezenta o încălcare flagrantă a principiilor democratice privind votul. Chiar și prezența simbolică a acelor persoane în acele birouri ar putea influența alegătorul. În unele state, legislația electorală prevede că simbolurile sau chiar culorile partidelor politice să nu fie afișate în nici un fel în birourile electorale, din aceleași rațiuni – alegătorul poate fi influențat în mod indirect în acest fel.

În concluzie, legislația propusă de AUR, dacă ar fi validată, ar reprezenta ar deschide ușa fraudelor electorale și ar putea influența votul la alegerile pentru PE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *