ANALIZĂ „Prietenii” lui George Simion în Italia: mafie, corupție, violuri și droguri

George Simion. INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN
Sursa Foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

George Simion, liderul AUR, a decis să se inspire de la partidul italian Fratelli d’Italia (Frații Italiei), condus de Giorgia Meloni, premierul Italiei. Partidul FdI care guvernează în acest moment, împreună cu Lega și Forza Italia, este implicat în numeroase scandaluri de corupție, mafie, violuri și droguri. Giorgia Meloni practică tot mai des dublul standard și a uitat toate promisiunile din campania electorală.

George Simion a căutat mereu să se apropie de partidul condus de Meloni și a făcut mai multe vizite în Italia, unde s-a întâlnit cu persoane din Fratelli d’Italia. În 2021, Simion s-a pozat alături de Pino de Grandis, un coordonator al partidului FdI în Tivoli, în apropiere de Roma. În septembrie 2022, George Simion și colegii săi din AUR s-au bucurat pentru victoria Fratelli d’Italia la alegerile legislative din Italia.

„Azi Giorgia Meloni va câștiga alegerile din Italia, după cum și AUR va câștiga guvernarea în România”, declara Simion în ziua alegerilor din peninsulă.

George Simion/ Facebook
George Simion/ Facebook

Giorgia Meloni s-a promovat mereu ca o luptătoare împotriva violatorilor. De multe ori, liderul FdI a criticat violatorii sau cazurile care au agitat societatea italiană. Însă când persoane din partidul său sunt într-un astfel de scandal, Meloni fuge de responsabilități și evită declarațiile.

În urmă cu câteva zile, fiul președintelui Senatului Italian, Ignazio Benito La Russa, a fost acuzat că a violat și drogat o fată de 22 de ani. Ignazio La Russa, membru FdI și apropiat de Meloni, a decis să-și apere fiul și a spus că fata respectivă era oricum sub influența drogurilor. Deși Meloni cerea mereu pedepse dure împotriva violatorilor, în acest caz a preferat tăcerea. Victima a declarat că a fost drogată și violată de fiul președintelui Senatului, iar magistrații investighează în prezent acest caz.

Cazurile de corupție par să nu se mai termine pentru guvernul Meloni, pe care George Simion vrea să-l copieze. Daniela Santache (Fdi), ministra turismului din guvernul Meloni, este acuzată de evaziune fiscală și tranzacții suspecte. Există mai multe anchete ale procurorilor împotriva acestui ministru, deși i s-a cerut în repetate rânduri să-și dea demisia. Meloni a decis, din nou, să nu facă declarații și să-i apere colega de partid, sperând că astfel va scăpa de aceste scandaluri.

Guvernul condus de Meloni a atacat în repetate rânduri independența justiției, încercând să facă reforme care ar favorizații infractorii. Giorgia Meloni și-ar dori să reducă puterea magistraților de a face interceptări, ceea ce ar ajuta-o și pe ministra turismului, care ar putea scăpa de acuzații. Totodată, guvernul Meloni ar dori să elimine și abuzul în serviciu, pentru a slăbi lupta împotriva corupției. Mulți magistrați italieni critică dur reforma justiției pe care vrea să o facă guvernul Meloni. În România au fost deja astfel de tentative, pe vremea când Liviu Dragnea se chinuia să scape de dosare penale.

Nu este deloc surprinzător că guvernul Meloni încearcă să ajute infractorii, deoarece mai mulți membri FdI au avut sau au și în prezent probleme cu justiția, fiind anchetați pentru fraudă, fals în declarații, cumpărare de voturi, corupție, trafic de influență, legături cu mafia, după cum arată magistrații și jurnaliștii italieni.

Imediat ce Giorgia Meloni a ajuns la guvernare a afectat direct persoanele cele mai vulnerabile: cetățenii care primeau reddito di cittadinanza (un ajutor social introdus de guvernul Conte în 2019). Meloni a eliminat redditto di cittadinanza, care a ajutat milioane de italieni, și l-a înlocuit cu un ajutor financiar mult mai mic, care va fi acordat unui număr mai mic de cetățeni. Redditto di cittadinanza ajungea la circa 800 de euro pe lună pentru o persoană singură, iar noul ajutor pregătit de Meloni va fi de doar 350 de euro/lună.

De asemenea, Giorgio Meloni a redus și ajutoarele financiare pentru facturile la energie electrică și gaze. Guvernul Draghi a redus taxele din facturi, dar guvernul Meloni a decis să renunțe aceste reduceri, ceea ce a mărit facturile chiar dacă prețul gazului a scăzut pe bursele europene.

În aproape un an de zile la guvernare, Giorgia Meloni a demonstrat că are un guvern plin de scandaluri de corupție, un guvern concentrat să protejeze infractorii și să slăbească puterea magistraților, și un partid care apără violatorii și are legături cu mafia. Dacă George Simion a decis să se inspire de la acest partid italian, atunci electoratul din România nu are deloc motive de bucurie.

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: