ANALIZĂ Primar în România: Cum arată bilanțul administrației Fritz la Timișoara

Primarul Dominic Fritz
Sursa: INQUAM PHOTOS / VIRGIL SIMONESCU

În septembrie 2020, la Timișoara se producea una dintre marile surprize electorale din România post-decembristă. Aparent un outsider politic, Dominic Fritz câștiga competiția electorală și ajungea primar al Timișoarei, învingându-l pe primarul în funcție, și favoritul din alegeri, Nicolae Robu. Deși speranțele pentru timișoreni erau mari, mandatul lui Fritz s-a dovedit a fi departe de așteptări. Primarul nu a reușit până în prezent să confirme toate așteptările electoratului său.

Tensiuni cu PNL

Imediat după instalarea sa în funcția de primar al Timișoarei, Dominic Fritz a început să dea piept cu o serie de provocări. O astfel de provocare a fost legată de formarea unei coaliții cu liberalii. Negocierile au fost lungi și dure și în final Fritz nu a reușit să fie figura unificatoare care să ajungă la un compromis cu PNL. USR-PLUS și PNL aveau să rupă protocolul de colaborare înainte ca cerneală să se usuce pe acesta. Războiul dintre PNL și administrația Fritz continuă și în prezent cu atacuri în cascadă de o parte și de alta. Recent, presa locală scria că primarul Timişoarei acuză PNL Timiş că, invocând nişte saci cu vegetaţie uscată lăsaţi în Parcul Civic, lângă statuia lui I.C. Brătianu de către firma responsabilă de curăţenia zonei – firmă cu care Municipalitatea se află în proces –, a lansat la adresa sa un atac în manieră naționalistă, pe baza etniei sale. În toamna lui 2022, presa scria că liberalii din Timișoara îl acuzau pe primarul Dominic Fritz de ipocrizie și minciună după apariția în presă a unor convorbiri dintre fostul director de la Piețe S.A. și primarul Timișoarei.

Insolvența Colterm

În plan administrativ, Dominic Fritz a întâmpinat mari probleme în gestionarea Colterm, compania de termoficare din oraş, aflată într-o situaţie critică. Omul pe care Dominic Fritz l-a susţinut la conducerea Colterm, Bogdan Nanu, a fost nevoit să plece din funcţie după ce s-a descoperit că are în „CV” o condamnare veche de 20 de ani pentru „inginerii financiare”.  În final, societatea de termoficare a Timișoarei a intrat oficial în insolvență, după o decizie a Tribunalului Timiș. Intrarea Colterm în insolvență reprezintă unul dintre eșecurile majore ale administrației Fritz și o problemă serioasă pentru locuitorii orașului.

Eșecul „revoluţiei bunei guvernări”

Dominic Fritz a promis o „revoluţie a bunei guvernări”, dar după trei ani de mandat, realizările sunt puține la număr. După doar șapte luni la primărie, instanța avea să suspende inițial noua organigramă propusă de Fritz și echipa sa. De aici a început un lung proces care în 2022 avea să ducă la anularea suspendării după o decizie a Curții de Apel. Lucrurile acestea aveau să întârzie o serie de măsuri necesare pentru locuitorii Timișoarei. Orașul avea mari probleme cu întreținerea parcurilor și cu efectuarea curățeniei. Garda de Mediu avea să dea o amendă de 60.000 de lei orașului din cauza munților de gunoaie. Imaginea Timișoarei, un oraș cu pretenții de capitală culturală europeană, avea să fie marcată de prezența unor rampe clandestine, a unor străzi nemăturate, a unor alei pline de noroi și a unor coșuri de gunoi dând pe afară, în timp ce administrația locală invoca tot soiul de scuze.

La aproape 3 ani de la preluarea mandatului Dominic Fritz nu este exact ceea ce alegătorii săi sperau să fie, respectiv o alternativă la administrația Robu și o figură care să transforme Timișoara într-un adevărat oraș vest european.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: