Skip to content
Politică

ANALIZĂ Promisiunile neîndeplinite ale lui Clotilde Armand. Doi ani de războaie nesfârșite pe spatele locuitorilor Sectorului 1

Inquam Photos / Raul Stef

În toamna anului 2020, Clotilde Armand câștiga alegerile pentru Primăria Sectorului 1 după un scandal uriaș cu fostul primar Daniel Tudorache, în care s-au adus și acuzații de fraudă electorală. Astăzi, putem spune că bilanțul primarului Armand este astăzi unul plin de scandaluri și fără prea multe realizări.

Promisiuni electorale și războaie neterminate

Mandatul lui Clotilde Armand a fost caracterizat de declanșarea și purtarea unor războaie nesfârșite cu o serie de adversari – fostul primar Daniel Tudorache, “mafia” gunoaielor, sau chiar colegii liberali din consiliul local.

Laitmotivul luptei permanente a fost reiterat în septembrie 2021, atunci când primarul Armand și-a prezentat bilanțul de un an de la preluarea mandatului. Armand amintea că a câștigat luptele cu Dan Tudorache și PSD, care ar fi făcut totul pentru a o împiedica să își preia funcția de edil. La scurt timp după preluarea mandatului, Armand s-a lansat și într-o luptă cu firma de salubrizare Romprest. Conflictul a dus la blocarea salubrizării, iar decât locuitorii Sectorului 1 au ajuns să vadă zilnic munți de gunoaie pe străzi. În acest timp, Clotilde Armand, în loc să găsească o soluție așa cum ar fi trebuit, se scufunda și mai mult în disputa cu Romprest. La începutul lunii februarie, Garda de Mediu mergea în Sectorul 1, acolo unde șoseaua Odăii era plină de deșeuri depozitate necontrolat.  În bilanțul făcut anul trecut, Armand a precizat doar că a redus cheltuielile cu acest serviciu de la 240 de milioane anual la 125 de milioane de lei anual.

În loc să încerce o colaborare cu PNL, Armand a reușit performanța de intra în conflict și cu liberalii. Consilierii locali ai PNL și membri PNL Sector 1 par a fi un adversar permanent al edilului chiar și astăzi. Și în acest caz, în loc să caute consensul, Armand a adâncit conflictul.

Printre promisiunile electorale ale lui Clotilde Armand se număra: amenajarea unei promenade de 44 km în jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, reabilitarea termică a blocurilor, elaborarea unui PUZ finanțat din bugetul sectorului pentru Zona Protejată Bazilescu care să stopeze abuzurile urbanistice, regenerarea zonei de Nord, apă, canalizare și asfalt pe toate străzile din Sectorul 1, refacerea trotuarelor pentru circulația pietonală, pe baza unui plan pe termen mediu aprobat în Consiliul Local, construirea de 10.000 locuri noi de parcare în subteran sau în sistem park & ride în zonele aglomerate, în special în zona Parcului Bazilescu, Piaței Victoriei, Implementarea unui sistem integrat de gestiune a parcărilor pe întreaga suprafață a sectorului (parcări publice, parcări cu plată, parcări rezidențiale), cu monitorizare video, vignete inteligente și prioritizarea nevoilor rezidenților sau plantarea a 50.000 de copaci și perdele forestiere la periferia sectorului.

În raportul privind activitatea sa, Armand preciza că a inaugurat și o școală. În realitate însă, școala nouă e de fapt o extensie a altei școli, așa cum afirmă și primarul: „O școală nouă inaugurată cu 15 săli de clasă. Școală regală. O extensie a George Enescu”. Tot potrivit primarului de sector, în mandatul său au fost asfaltate 8 străzi de pământ și s-au reparat alte 65 de străzi, mult prea puțin, ținând cont că mai sunt proiecte pentru asfaltarea altor 300 de străzi și promisiunea de a asfalta toate străzile din sector este în continuare departe de realitate. La capitolul spitale, Armand se poate lăuda doar cu centrul de vaccinare de la Romexpo și cu finanțarea unor cheltuieli curente a 3 spitale: Grigore Alexandrescu, cel de Chirurgie Plastică și Floreasca. La reabilitare de blocuri, Armand preciza anul trecut că a recepționat 34 de astfel de imobile și că există licitații pentru proiectarea reabilitării a 75 de blocuri, dar și licitații pentru execuție a reabilitării termice pentru 47 de blocuri. Din nou cifrele sunt mici, ținând cont de ambițiile care reies din promisiunile electorale.

În concluzie, bilanțul primarului Armand nu este unul lăudabil. Edilul a fost preocupat prea mult de conflicte, scandaluri și războaie neterminate și prea puțin de actul guvernării. Dintr-o anumită perspectivă, Armand se află și astăzi într-o nesfârșită campanie electorală care în final aduce un uriaș deserviciu interesului public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *