ANALIZĂ Rafila a abandonat bolnavii de cancer: niciun program de screening și tăierea fondurilor

Sursa foto: captură video

Alexandru Rafila, în cei 2 ani la conducerea Ministerului Sănătății, a abandonat complet bolnavii de cancer și nu a depus niciun proiect pentru a le oferi acces la noi tratamente. Toate instituțiile europene îndeamnă guvernul român să investească mai mult în prevenire și screening al cancerului, însă Ministerul Sănătății tratează cu indiferență această problemă.

România este una dintre puținele țări UE care nu au are niciun program național de screening al cancerului. În consecință, suntem pe ultimul loc în UE în privința screnningului pentru cancer mamar: doar 9% dintre femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani din România beneficiază de o mamografie, în timp ce în Suedia screeningul acoperă peste 90% dintre femei.

Niciun screening național împotriva cancerului

Aceste statistici rușinoase sunt confirmate și de Ministerul Sănătății, care precizează că țara noastră nu beneficiază nici de programe naționale, nici nu are bani pentru așa ceva.

„(…) în România nu există practici sistematice de screening pentru cancer, iar cheltuielile cu măsurile preventive sunt scăzute”, arată Planul Național de Combatere și Control al Cancerului.

Totuși, Ministerul Sănătății amintește de programe de screening pentru cancerul de col uterin, deși în realitate nu există un sistem național de screening. Ministerul Sănătății se mândrește în statistici doar cu câteva programe-pilot pe care le-a implementat în anumite zone din țară. Multe programe-pilot sunt finanțate cu banii Uniunii Europene și sunt active pe termen limitat, doar în anumite orașe sau regiuni, doar la anumite categorii de persoane.

Spre exemplu, în cazul Italiei sau Franței programarea la testul de screening se face în mod automat, o dată la 2 ani. Persoanele sunt programate printr-un sistem național, indiferent de venitul lor. Astfel, fiecare primește invitația la test și își confirmă prezența. România nu are un astfel de sistem care să monitorizeze cine trebuie să facă testele și când sunt programați, iar ulterior să analizeze rezultatele.

Chiar Ministerul Sănătății recunoaște că nu are un sistem de invitare-reinvitare a persoanelor, nu monitorizează rezultatele pozitive, nu există un control al calității citirii rezultatului, nu are un personal medical suficient și pregătit pentru astfel de programe (pag. 25 din Planul Ministerului). Cu alte cuvinte, s-au făcut câteva teste doar pentru statistici europene, iar ulterior fiecare s-a descurcat cum a putut.

Țări precum Suedia, Germania, Italia, Franța, Spania au cel puțin 2-3 programe naționale împotriva cancerului mamar, de col uterin și colorectal. Aceste trei tipuri de cancer sunt cele mai monitorizate, fiind totodată și cele care provoacă cele mai multe victime.

Rafila, nepăsător în fața cancerului

Ministrul Rafila nu a construit niciun program național capabil să testeze toate persoanele. România nici nu are bani și nici măcar intenția de a face ceva în acest sens. Rafila nu a fost capabil, în cei 2 ani la minsiter, nici să pună în aplicare Planul Național de Combatere a Cancerului, care fusese promulgat de Iohannis încă din 2022 și trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023. La finalul anului trecut, Rafila ne anunța că mai lucrează cu specialiști la acest plan.

În lipsa aplicării acestui Plan, bolnavii de cancer au fost amânați luni de zile înainte de a avea acces la tratamente. În vara lui 2023, Rafila a venit cu o Ordonanță de Urgență care a amânat intrarea în vigoare a noului Plan, oferindu-le bolnavilor șansa să aibă din nou acces la tratamente, dar fără un plan național. Bolnavii de cancer au fost nevoiți să iasă în stradă la proteste pentru a atrage atenția asupra acestei situații dezastruoase, care condamnă persoanele la moarte.

Bolnavii de cancer, fără medicamente

Ministerul Sănătății nu reușește nici măcar să asigure toate medicamentele de care au nevoie bolnavii de cancer. La început de 2023, în România lipseau 7 medicamente de bază pentru tratarea cancerului. Nu vorbim de medicamente moderne, ci unele care nu ar trebui să lipsească din niciun stat civilizat. Neadministrarea la timp a acestor medicamente scade drastic șansele de supraviețuire ale unui bolnav, lucru confirmat de medici.

Alexandru Rafila a fugit de responsabilitate și în acest caz și afirma că medicamentele ar exista, dar erau de vină managerii de spitale.

„Din cele 3 medicamente, am verificat, 2 există în depozite în cantități mari. Sigur nu putem noi, ca Ministerul Sănătății, să înlocuim managerii de spital care nu au cumpărat aceste medicamente”, a declarat ministrul.

Pasarea responsabilității a devenit singurul lucru pe care l-a făcut Rafila la Minister. Dacă medicamentele există și nu ajung la pacienți, Ministerul Sănătății are toată puterea să intervină în spitale și să le ofere bolnavilor șansa la viață.

În vara lui 2023, la Institutul Oncologic București lipseau 2 medicamente citostatice esențiale pentru bolnavii de cancer. În 2021, într-o situație similară, Marcel Ciolacu declara că „asta este o crimă”. Dar PSD a continuat să-l susțină pe Rafila la Ministerul Sănătății când, în 2023, sistemul de sănătatea nu mai avea bani pentru medicamente, citostatice, nu avea Planul Național anti-Cancer, nu avea program național de screening împotriva cancerului.

Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila, sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila, sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Rafila taie din fondurile pentru bolnavii de cancer

În 2024, Alexandru Rafila continuă să lovească în bolnavii de cancer. Ministerul Sănătății a propus în dezbatere publică o Ordonanță de Urgență prin care sunt tăiate fondurile pentru investigațiile paraclinice ale mai multor categorii de pacienți, printre care și cei oncologici. Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu va mai finanța investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu pentru bolnavii de cancer, bolnavii de diabet zaharat, cei cu boli cardiovasculare, boli neurologice etc.

Investigațiile paraclinice sunt foarte importante pentru bolnavii de cancer, deoarece ajută atât la determinarea biomarkerilor tumorali, cât și la evaluarea modului în care se recuperează organismul pacientului.

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL