Skip to content
Europa

ANALIZĂ România, în luptă pentru aderarea la spațiul Schengen. Ce criterii mai are de îndeplinit țara noastră și care sunt principalele probleme

dw.com

România se străduiește de multă vreme să adere la spațiul Schengen. Recent, cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că țara noastră îndeplinește criteriile de aderare la spaţiul Schengen. După aderarea la NATO și la UE, spațiul Schengen a reprezentat următorul obiectiv major de politică externă pentru decidenții politici din România. Aderearea la spațiul Schengen ne-ar aduce o serie de avantaje importante, dar și o serie de obligații. Pentru a putea adera însă, România trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Condițiile de aderare la spațiul Schengen

Astăzi, doar patru state membre UE se află în afara spațiului Schengen: Cipru, România, Bulgaria și Croația. Aceasta din urmă are însă șanse mari să adere în viitorul apropiat înaintea celorlalți candidați. Pe lângă acestea, 4 țări din afara UE – Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein – au aderat, de asemenea, la spațiul Schengen. În ciuda faptului că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile necesare și în pofida solicitărilor repetate ale Parlamentului European pentru aderarea lor, spațiul Schengen nu a fost extins în aceste două țări, deoarece guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere.

 

sursa – digi24.ro

 

Țările care își doresc să adere la spațiul Schengen trebuie să respecte acquis-ului Schengen, respectiv acel set de drepturi și obligații comune care decurg din statutul de stat membru.

Avantaje și dezavantaje ale spațiului Schengen

Odată cu instituirea spațiului Schengen în 1995, au fost eliminate controalele la frontierele interne ale UE. Altfel spus, Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație în Europa. Eliminarea controalelor de la graniță oferă avantaje numeroase. Cele economice sunt probabil cele mai evidente. Doar că țările din spațiul Schengen trebuie să coopereze cu agențiile de aplicare a legii din alte țări Schengen și să opereze Sistemul de Informații Schengen (SIS), pentru a asigura un nivel ridicat de securitate. Totodată cele care vor în Schengen trebuie să aplice un set comun de norme Schengen, cum ar fi controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, precum și emiterea de vize Schengen.

Ușurarea mobilității reprezintă un alt avantaj important. Astfel, în cazul în care România ar face parte din spațiul Schengen, românii care ar călătorii cu avionul, trenul, autocarul sau mașina personală nu ar mai aștepta pentru controlul pașapoartelor. Șoferii de TIR vor scăpa și ei de cozile de la graniță pentru că mărfurile vor circula liber între statele membre. Dar fluxul liber de oameni și bunuri poate aduce și un dezavantaj important – creșterea ratei criminalității transfrontaliere. De vreme ce controlalele de la granițe vor fi mai laxe, asta înseamnă că potențialii infractori vor putea călători mai ușor dintr-un stat în altul. Totodată, transportul de bunuri ilegale și contrabanda ar putea cunoaște și ele o creștere exponențială.

Problemele din justiție au frânat parcursul României

Încă din 2011, miniștrii de interne din Consiliul Justiție și Afaceri Interne au votat că România îndeplinește toate regulile practice din acest Acquis Schengen. Însă, miniștrii nu au votat și ridicarea controalelor de frontieră.

 

Inquam Photos/Octav Ganea

 

Problema principală a României este legată de justiția nereformată. Fără o justiție independentă nu putem vorbi cu adevărat despre un stat de drept, iar fără un stat de drept, ne putem aștepta la o continuă opoziție din partea altor state membre Schengen. Statele care s-au opus în trecut aderării României – Germania, Finlanda, Olanda sau Austria – au făcut-o exact pe baza acestui criteriu. Între timp, nu doar Germania, ci și Franța a declarat deschis că sprijină aderarea României. În iunie, Emmanuel Macron, a declarat public în timpul unei vizite în România că Parisul sprijină aderarea României la zona liberă de circulație.

Trei criterii de îndeplinit pentru aderare

România mai are în prezent de îndeplinit trei criterii pentru a adera la Schengen. Primul este legat de ridicarea controalelor la frontieră. Al doilea este legat de modul în care România respectă aplicarea modul în care se verifică acquis-ul Schengen. Acest lucru a fost criticat de către statele membre în majoritatea rapoartelor din ultimii 10 ani. Ultimul pas este legat de ridicarea propriu zisă a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Odată cu ridicarea MCV-ului, România ar demonstra fără echivoc că are o justiție independentă și reformată și nu mai are nevoie de supravegherea altor state membre.

În final, problema aderărării se află tot în mâinile noastre. Statele din UE nu pot continua să formuleze o opoziție la aderarea României, atât timp cât România nu le oferă motive. Guvernele României s-au angajat pe calea europenizării țării încă dinainte de 2007. După aderarea propriu zisă la UE, pasul major pe care țara noastră îl are de îndepliniti este legat de aderarea la spațiul Schengen. Acesta, alături de adoptarea monedei unice europene, ar trebui să reprezinte obiectivele europene majore ale țării noastre în următorii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *