Skip to content
Politică

ANALIZĂ România, la mijlocul clasamentului privind fraudele cu fonduri europene. Unde au fost detectate cele mai multe nereguli

wall-street.ro

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a publicat zilele acestea raportul anual în care cere recuperarea a peste 500 de milioane de euro la bugetul Uniunii Europene. Documentul arată că, în cursul anului trecut, OLAF a finalizat 212 investigaţii, formulând 294 de recomandări adresate autorităţilor relevante ale statelor membre şi ale UE, a recomandat recuperarea a 527,4 milioane euro către bugetul UE şi a deschis 234 de investigaţii noi, în urma a 1.110 comunicări primite şi analizate de experţii săi.

Raportul OLAF indică tendinţe emergente de fraudare cu privire la o gamă largă de aspecte, precum şi investigaţiile şi operaţiunile cu un accent special asupra schemelor de fraudă care dăunează mediului – de la un proiect de împădurire care nu s-a concretizat niciodată până la o conductă de apă potabilă prăbuşită – precum şi fraudelor importante din domeniul vamal şi al contrabandei cu deşeuri.

România, în context european

Țara noastră se regăsește și ea în raportul OLAF pe anul 2021. De pildă, România a făcut obiectul a cinci investigații privind utilizarea fondurilor UE la nivel național. Dintre acestea, patru s-au finalizat cu recomandări. Din acest punct de vedere, România se află la egalitate cu Franța, dar peste state precum Portugalia, Grecia sau Croația. Parchetul European a deschis în România 7 cazuri în anul 2021, mai multe decât în Slovenia, Portugalia, Cehia sau Olanda, dar mai puține decât în Belgia („campioana” investigațiilor deschise de Parchetul European – 30) , Grecia, Italia sau Spania. OLAF colaborează în mod frecvent cu Parchetul European în cazurile de fraudă la nivelul statelor membre UE.

Pe lângă cooperarea dintre OLAF și Parchetul European, raportul mai menționează și ”Operațiunea Santinela”, care implică atât cele două organizații și Europol. Operațiunea reunește 19 state membre, între care și România, pentru a preveni fraudarea fondurilor de redresare NextGenerationEU. Părțile implicate în ”Operațiunea Santinela” fac schimb de informații din 2021 și sprijină coordonarea operațiunilor de combatere a fraudării banilor europeni destinați redresării post-COVID-19.

La capitolul nereguli frauduloase și non-frauduloase în România au fost detectate 187 de astfel de cazuri, mai multe decât în Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Italia sau Estonia, dar mai puține decât în Grecia, Germania, Belgia sau Spania. Cu toate acestea, impactul acestor cazuri este unul semnificativ. De pildă, deși Belgia a avut peste 1500 de astfel de cazuri, impactul lor financiar a fost comparabil cu cel al României, cu doar 187 de cazuri (1,38% din TOR vs 1,21% din TOR). Din cele 187 de cazuri, în țara noastră 21 s-au încheiat cu recomandări specifice din partea OLAF.

Fonduri agricole

Foarte multe cazuri de nereguli frauduloase și non-frauduloase au fost detectate în România pe partea utilizării fondurilor agricole.  În România au fost detectate 3,738 de astfel de cazuri, lucrul care ne plasează în top 3 european. Doar în Polonia au fost detectate mai multe astfel de nereguli. Italia completează „podiumul”. Cu toate acestea, impactul financiar al acestor fraude este mai mic decât cel înregistrat în alte state europene în care au fost detectate mai puține astfel de cazuri. De pildă, impactul financiar în România este de 8.03%, pe când în Slovacia, țară în care au fost depistate 1,039, impactul este de 15.41%. Pe de altă parte, În Polonia, unde au fost înregistrate mai multe astfel de cazuri, impactul financiar este mai mic decât în România, 1.09%. De altfel, din acest punct de vedere (al impactului financiar), România se află pe locul 2, după Slovacia.

În concluzie, România se află aproximativ la mijlocul clasamentului întocmit de OLAF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *