Aaproape unul din patru copii din UE este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Concret, 24,4% dintre copiii sub 18 ani din UE erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, comparativ cu 21,1% dintre adulţi (18 ani şi peste), cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie fiind în România (41,5%), Spania (33,4%) şi Bulgaria (33%), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Copiii se confruntau cu un risc mai ridicat decât adulţii de a fi supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială în 18 dintre cele 27 de state membre UE. Cel mai mare decalaj între cele două grupe de vârstă se înregistra în Luxemburg (10,5 puncte procentuale), România (8,7 pp), Spania şi Austria (ambele 6,8 pp).
Problema excluziunii în copiilor din România
Problema excluziunii sociale în România are rădăcini adânci, iar în ultimii ani, aceasta pare doar că s-a agravat. Datele Eurostat arătau că în 2018, România se situa tot pe primul loc în Europa în ceea ce privește sărăcia în rândul copiilor. La momentul respectiv, 38,1% dintre copii erau în această situaţie în țara noastră. De atunci, situația s-a înrăutățit, iar numărul copiilor aflați în această situație a crescut cu 3,4 procente.
Comparativ cu alte perioade din istoria recentă, situația din prezent seamănă cu cea din 2012. Atunci, România se situa tot pe prima poziție în Europa, cu un risc de excluziune în rândul copiilor situat în jurul cifrei de 40%. Practic, de la admiterea țării noastre în Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), România s-a situat în fiecare an pe primul loc în ceea ce privește excluziunea și riscul de sărăcie în rândul copiilor. Procentul a variat de la an la an, dar, în medie, s-a situat în jurul cifrei de 40%.
Sărăcia, ca problemă mai largă în România
Sărăcia reprezintă o problemă mai largă în România. Copii reprezintă principala victimă a sărăciei în familie. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), sărăcia reprezintă aceas situație situaţia în care se află oamenii ale căror venituri sunt atât de scăzute încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber.
Din acest punct de vedere, numai puțin de 4,5 milioane de cetățeni români se găsesc în această situație. Mai exact, în 2020, raportat la nivelul populației totale, aproximativ 23% dintre români se confruntau cu efectele sărăciei.
Problema are ramificații în toată societatea. De pildă, un copil provenit dintr-o familie săracă pornește cu o șansă inegală în viață și va avea mari dificultăți în a urca scara ierarhiilor sociale, iar odată ajuns adult, va contribui la perpetuarea sărăciei. Cu alte cuvinte, sărăcia este ceva ce se perpetuează de la o generație la alta, de aici și cifra care a rămas constantă în România, în ultimii 15 ani.
Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale necesită un set de politici sociale inteligente. Statele nordice au reușit să diminueze mult fenomenul la ele acasă. Stagnarea României în această direcție dezvăluie că țara noastră nu a reușit să depășească capcana veniturilor mici, policitile sociale imaginate până în prezent fiind fie insuficiente, fie în linii mari inutile.
