Skip to content
Educație

ANALIZĂ România, țara în care demnitarii stau în medie doar 1,3 ani la conducerea Ministerul Educației. Cum poate fi afectată reforma educației după demisia lui Cîmpeanu

Inquam Photos / George Călin

Sorin Cîmpeanu a anunţat că a decis să demisioneze zilele acestea din funcţia de ministru al Educaţiei. Cîmpeanu spune că decizia vine din proprie inițiativă: „Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ”. Demisia lui Cîmpeanu vine însă într-un moment inoportun. Reforma educației, aprig dezbătută și contestată de o parte din societatea civilă ar putea fi delegitimată ca urmare a acestei demisii. În plus, demisia fostului ministru demonstrează din nou fragilitatea Ministerului Educației, o instituție în care miniștri petrec în medie, în ultimii 30 de ani, doar 1,3 ani la conducerea instituției.

Instabilitatea de la Ministerul Educației

Din 1989 și până în prezent, Ministerul Educației s-a remarcat mai degrabă prin reformele parțiale și incomplete întreprinse în sistemul de educație din România și prin instabilitatea cronică evidențiată de numeroasele demisii de răsunet. În total 23 de miniștri s-au perindat prin acest minister în ultimii 30 de ani, nepunându-l la socoteală pe cel mai recent dintre aceștia, Sorin Cîmpeanu. Miniștri au petrecut în medie doar 1,3 ani în fruntea ministerului. Doar cinci miniștri au avut un mandat mai lung decât această medie – Liviu Maior, Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu și Remus Pricopie.

Prin comparație, alte state europene au schimbat mult mai rar miniștri educației din statele lor. De pildă, în Franța am avut doar 13 miniștri ai educației în ultimii 30 de ani, respectiv o medie de 2,4 ani de mandat per ministru, adică aproape de două ori mai mult decât în România. În Germania am avut doar 9 miniștri ai educației din 1989 până în prezent, respectiv o medie de 3,5 ani de mandat per ministru.

Ca urmare a acestei instabilități cronice din România, reformele în educație au fost incomplete și adesea opera personală a unor miniștri care nu realizau o consultare amplă cu departamentele guvernamentale specializate și cu societatea civilă. Experimentul a fost cuvântul de bază în sistemul de educație din România. Această instabilitate a început să se reflecte, în mod inevitabil și în performanțele școlii românești. Calitatea învățământului a început să scadă. Analfabetismul funcțional a ajuns la 42%, punând România pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește indicatorii de performanță în educație. O reformă era imperios necesară, iar Sorin Cîmpeanu părea că va fi cel care va livra în final această reformă solidă.

Legile educației, în pericol

Sorin Cîmpeanu a fost cel care a sprijinit puternic noua reformă a educației din România. Acesta a dezmințit criticile și îngrijorările venite dinspre societatea civilă și a rămas imobil în decizia sa de a sprijini legile educației în forma propusă de guvern. Dar demisia lui Cîmpeanu vine într-un moment inoportun pentru reforma educației. Criticii săi, atât cei din opoziție, cât și cei din societatea civilă, i-au cerut în mod constant demisia. Odată înfăptuită, legile educației vor fi și mai puternic contestate, fiind catalogate drept o relicvă a unui ministru demisionar.

Astfel întreaga reformă este pusă în pericol prin demisia lui Sorin Cîmpeanu, iar șansele sunt ca în următoarea perioadă să vedem tot mai multe atacuri lansate la adresa legilor educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *