ANALIZĂ Salariile din Finanțe versus cele din Educație

bani lei
Sursa foto: INQUAM/ Octav Ganea

Angajații ministerului de Finanțe cer predictibilitate și garantarea locului de muncă, asta deși grila de salarizare pe luna mai arată că salariile sunt decente. Cel puțin asta arată unele voci. Iar între timp, rezolvarea problemelor de la alte ministere trenează de ani buni. Momentan însă, guvernul riscă un blocaj financiar, întrucât angajații din întreaga țară continuă să iasă în stradă, inclusiv salariați ai ANAF.

Președintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC, Nicolae Liviu Toader, arată, într-o postare pe Facebook, vineri dimineața, că „Joia Neagră a Finanțistului putea fi evitată dacă exista o minimă înțelegere asupra rolului strategic” pe care îl au angajații în „apărarea inimii acestei țări – bugetul national”. Toader „speră” că la întâlnirea dintre Guvern și sindicat, Executivul să vină cu un „draft al statutului (finanțiștului n.red.) și să nu mai facă diversiuni.

„Altfel, SINDFISC va intra într-o nouă fază a luptei sindicale. (…) Am fost primii care au semnalat nevoile sistemului, am fost primii care au declanșat mișcări de stradă ale finanțiștilor pentru a le apăra drepturile. Vom fi primii care vor taxa dur orice joc politicianist”, arată șeful de sindicat.

La rândul său, Marcel Boloș declara vineri dimineață că nu se aşteaptă la demisii în lanţ și că se va strădui ca angajaţii să aibă salarii decente.

Salariile de la Ministerul de Finanțe

Fără a emite judecăți de valoare privind salarizarea, 12% din angajați au salarii de peste 10.000 de lei. Apoi, un număr de 1.700 salariați primesc 7.500 lei lunar, conform grilei de salarizare pe luna mai, afișată pe site-ul oficial.

  • Ministrul Finanțelor are un salariu de 12.776 lei;
  • Directorul general grad II are 16.878 lei;
  • Directorii generali adjuncți au peste 16.000 lei;
  • Managerii publici superiori au, la rândul lor, peste 16.000 lei lunar;
  • Șefii serviciu grad II au între 14.000 și 16.000 lei;
  • Consilierii superiori, între 5.800 și 14.000 lei;
  • Secretarii de stat, șase la număr, au între 9.734 și 11.681 lei;
  • Experții superiori au venituri nete de la 3.500 de lei la peste 10.000 de lei;
  • Directorul de cabinet are 6.633 lei;
  • Cel mai mic salariu pe care îl are un consilier personal este circa 3.500 lei;

 

Apoi, o bufetieră sau un muncitor necalificat câștigă circa 3.000 lei, întocmai ca un cadru didactic care are cinci ani vechime la catedră. Șoferii au mai mult: peste 3.800 lei net.

Apoi, muncitorii necalificați, între 2.600 și 4.100 lei net.

Nu în ultimul rând, îngrijitorii câștigă până în 3.300 lei lunar.

Cât câștigă angajații din Ministerul Educației

În primul rând, salariile angajaților din Ministerul Educației sunt afișate sub forma veniturilor brute, la data de 21 martie 2023 și includ sporurile și majorările aferente.

  • Ministrul primește 12.776 lei net;
  • Secretar general: 10,305;
  • Secretar de stat: 9.734;
  • Directori generali, între 8.930 și 11.885 lei;
  • Șefi serviciu: între 6.246 și 9.836 lei;
  • Manager public grad superior: 8.527 lei;
  • Director de cabinet, gradație 5: 6.304 lei;
  • Consilier, expert, inspector, consilier juridic
    grad principal gradație 5: 3.286 lei;
  • Consilieri cabinet (în funcție de grad): între 4.688 și 6.106 lei;
  • Șofer, grad 5: 3.217 lei;
  • Îngrijitor (în funcție de grad): circa 2.300 lei.

 

În oglindă, salariile funcționarilor în Educație încep să scadă de la funcția de Director general în jos.

Spre exemplu, un șef serviciu la Finanțe ia între 14.000 și 16.000 lei, iar la Educație, doar între 6.246 și 9.836 lei. Un Manager public grad superior din Finanțe are peste 16.000 lei lunar, în timp ce unul de la Educație ia aproape doar jumătate.

 

 

 

 

 

Autor

  • Chirciu Simona-Maria

    Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: