Skip to content
Politică

ANALIZĂ Trei provocări majore pentru România în anul 2022: inflația, pandemia și pericolul iliberalismului

Inquam Photos/Octav Ganea

Anul 2022 aduce mai multe schimbări importante în politica internațională. Dintre acestea, câteva precum confruntarea dintre democrație și autocrație, trecerea de la pandemie la endemie și problemele legate de inflație, vor afecta și țara noastră.

Democrație vs autocrație

Reculul democrației reprezintă unul dintre principalele pericole care pândesc la orizont, iar anul 2022 va aduce o nouă rundă de confruntare între democrație și autocrație, pe măsură ce tot mai multe state vor aluneca spre autoritarism, Ascensiunea puterii Chinei, o autocrație prin excelență, va constitui principala problemă pentru democrațiile consolidate ale lumii, de vreme ce China ar putea oferi un exemplu pentru diverși lideri naționali. Starea democrației în America va fi și ea importantă în acest joc global. Alegerile intermediare pentru Congresul american din 2022 și Congresul Partidului Comunist din China vor pune în viu contrast sistemele lor politice rivale. Această rivalitate se va manifesta în orice domeniu, de la comerț la reglementări tehnologice, vaccinări și până la stații spațiale. Rivalitatea SUA – China la nivel global se va traduce inevitabil și într-o rivalitate a sistemelor politice: democrație vs autocrație. România se află de data aceasta de partea democrațiilor (în timpul Războiului Rece, România se afla în tabăra autocrațiilor de tip sovietic). Pentru România adevărata provocare o va reprezenta tentația tot mai acută către autoritarism. Diverse formațiuni politice vădit iliberale încearcă să își impună agenda și să captureze statul. Această tendință se va acutiza în 2022. Democrația fragilă românească va trebui să treacă așadar printr-un test al rezistenței și consolidării. Rămâne de văzut dacă îl vom trece cu bine.

De la pandemie, la endemie

Trecerea de la pandemie la endemie, pe măsură ce cazurile de infectare cu noul coronavirus vor scădea, reprezintă unul dintre cele mai așteptate momente. După 2 ani de pandemie, lucrurile par a se îndrepta în această direcție la nivel global, chiar dacă între timp virusul suferă noi mutații. Indiscutabil, principalul factor care va duce la diminuarea efectelor virusului și trecerea de la pandemie la endemie, va fi reprezentat de vaccinare. Pe lângp vaccin, vor apărea și noi pastile antivirale, precum și tratamente îmbunătățite cu anticorpi. Pentru persoanele vaccinate din lumea dezvoltată, virusul nu va mai fi ceva care pune viața în pericol. Dar va reprezenta în continuare un pericol mortal, în lumea în curs de dezvoltare. În ciuda faptului că România se află printre statele norocoase care beneficiază din plin de vaccin anti-Covid, reticența populației face ca țara noastră să aibă cifre comparabile cu statele din Africa sau Orientul Mijlociu când vine vorba despre vaccinare. Țara noastră a rămas la coada Europei și trece printr-un paradox: deși avem toate mijloacele necesare pentru a combate pandemia, alegem să trăim cu ea. Rămâne de văzut dacă vom continua să facem asta și în 2022.

Inflația

Creșterea prețurilor reprezintă o altă provocare majoră pentru statele lumii. Cu toate că știm cum se manifestă inflația, nu este atât de simplu să identificăm cauzele ei. De altfel, inflația reprezintă un fenomen extrem de greu de prezis. Întrebarea fundamentală legată de actualul val al inflației din Europa și Statele Unite este legată de durata acesteia.

La sfârșitul lunii octombrie, rata inflației în zona euro atingea valoarea de 4,1%, aproape dublu față de estimările Băncii Centrale Europene. În Lituania, inflația ajungea la 8,4%, în Estonia, la 7,4%, iar în Letonia atingea 6%. Chiar și cea mai puternică economie din zona euro – Germania, se confrunta cu o inflație de 4,6%. În ceea ce privește țara noastră, datele Eurostat arătau că România se afla pe locul 5 în Uniunea Europeană în ceea ce privește inflația, cu o creștere a prețurilor de 5,2% în septembrie 2021, față de aceeași lună din anul 2020. Datele BNR estimează că inflația se va adânci al doilea trimestru al anului 2022, atingând valoarea alarmantă de 8,6%. Până în 2023 însă estimările BNR sunt acelea potrivit cărora inflația va scădea la puțin peste 3%. În realitate, așa cum vedem și în cazul Băncii Central Europene, estimările sunt dificil de realizat. Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale consideră că ratele ridicate ale inflației sunt doar o chestiune temporară și că problema se va rezolva în timp. Dar inflația ar putea continua pentru o perioadă considerabilă și în anul 2022. Decidenții politici din România vor trebui să găsescă o soluție pentru a opri creșterea necontrolată a prețurilor, iar aceasta va fi o altă provocare majoră pentru anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *