ANALIZĂ USR se prăbușește în intenția de vot. Cum ar putea arăta conducerea sectoarelor după alegeri

Sigla USR
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Conform unui sondaj realizat de CURS, pentru Primăria Sectorului 2, lupta va fi una extrem de strânsă. Candidatul PSD-PNL, Rareș Hopincă, este în fața actualului primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu. Concret, Rareș Hopincă ar obține 47%, în timp ce Radu Mihaiu ar obține doar 42%. La fel ca și la Sectorul 1, primarii USR din București au mari probleme, iar partidul riscă ca la finalul acestor alegeri să piardă primăriile deținute în ultimul mandat. Restul candidaților ar obține doar 4%.

În ceea ce privește votul politic, la Consiliul Local al Sectorului 2, cei de la PSD și PNL ar urma să obțină 47% și aproape că ar putea deține majoritatea singuri. Alianța Dreapta Unită formată din USR, PMP și Forța Dreptei ar obține 31%. De asemenea, AUR ar obține 6%, SOS ar obține 5%, în timp ce REPER ar obține doar 4% și nu ar face pragul electoral.

USR pierde pe linie în București

Datele sondajului CURS sunt coroborate cu datele unui alt sondaj, realizat de INSCOP, la sfârșitul lunii aprilie. Față de aprilie, Alianța Dreapta Unită pierde 0,4 procente (31% în sondajul INSCOP). Pe de altă parte, PNL și PSD cresc în intenția de vot, de la 42,9%, la 47%. Restul partidelor practic nu prea mai contează în ecuația politică. Cele două sondaje demonstrează că USR se află pe un trend descendent, pierzând practic teren de la o lună la alta. Nici măcar în sectoarele în care USR are primari, așa cum este în Sectorul 1 și 2 lucrurile nu stau bine pentru aceștia.

În mod normal, primarii în funcții pleacă cu prima șansă într-o confruntare electorală nouă. Cu toate acestea, lucrurile sunt diferite în cazul primarilor USR. Asta pentru că mandatele lor din București s-au dovedit a fi o dezamăgire majoră pentru bucureșteni. La Sectorul 1, mandatul lui Clotilde Armand a fost un dezastru pentru bucureșteni, iar în final, aceasta s-a ales și cu o trimitere în judecată din partea DNA. La Sectorul 2, mandatul lui Radu Mihaiu nu a fost mai bun, bucureștenii resimțind în continuare lipsa investițiilor în infrastructură, spații verzi și în general lipsa modernizării.

Cum ar putea arăta Bucureștiul de după alegeri

În acest context, este posibil ca după alegerile din iunie să avem un cu totul alt oraș, din peisaj urmând să dispară o serie de primari. La Sectorul 1, șansele lui Clotilde Armand sunt tot mai mici, după ce aceasta a fost ocupată cu un război dus cu „mafia gunoaielor”, apoi a ajuns la conflict cu membri Consiliului Local. Ulterior, Armand a fost trimisă în judecată de DNA. În acest context, favorit este candidatul PNL – PSD, George Tuță. L

La Sectorul 2, Radu Mihaiu are la fel de puține șanse. Realizările primarului sunt prea mici, iar acest lucru se vede în sondajele de opinie, acolo unde nu mai este creditat drept favorit. În acest context, prima șansă o are Rareș Hopincă, candidat PNL – PSD. La Primăria Sectorului 3 șansele sunt să-l vedem în continuare pe Robert Negoiță, iar la Primăria Sectorului 4 pe Daniel Băluță. La Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone lasă locul liber după candidatura la Primăria Capitalei. Favorit aici este Adrian Vigheciu, sprijinit de PNL și PSD. La Sectorul 6, șansele sunt să-l vedem în continuare pe Ciprian Ciucu, iar la Primăria Capitalei lupta este deschisă. Așadar, alegerile locale ar putea duce la schimbări în 3 sectoare din București.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: