Skip to content
Politică

ANALIZĂ USRPLUS a lăsat spitalele nepregătite pentru valul 4 de COVID-19 și apoi a fugit de la guvernare

playtech.ro

România se confruntă cu valul 4 al pandemiei de coronavirus, iar USRPLUS a fugit de la guvernare fără a pregăti spitalele pentru această criză. Între timp, pluseriștii îl atacă pe premierul Florin Cîțu, dar uită că au preferat să stea în opoziție și să declanșeze o criză politică decât să încerce să salveze viețile românilor.

Într-o țară în care peste 70% dintre români nu s-au vaccinat împotriva Covid-19, singura speranță pentru a combate virusul este un sistem sanitar performant, capabil să salveze viețile oamenilor. Deja de la primele 6.000 de cazuri/zi, locurile la terapie intensivă (ATI) aproape s-au ocupat în toată țară, pe lângă faptul că nu toate acestea oferă posibilitatea de ventilație mecanică.

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului precizează că România beneficiază de 1.024 de paturi la terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19, dar nu precizează dacă toate acestea au și ventilație mecanică. Pe 19 septembrie 2021, 849 de paturi erau ocupate de pacienți. În București, oraș care a intrat în cod roșu, mai erau libere doar 51 de locuri, care cel mai probabil s-au ocupat în ultimele 3 zile.

USRPLUS a controlat Ministerul Sănătății aproape 9 luni din 2021, dar nu a reușit să crească deloc numărul paturilor de la ATI. Ioana Mihăilă vorbește de mai multe luni despre valul 4, dar acum observăm că nu a făcut nimic pentru a pregăti spitalele din România, care sunt în subordinea Ministerului Sănătății. „Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei”, anunța Ioana Mihăilă pe 18 iulie 2021. Atât de bine s-a pregătit încât toate locurile la ATI aproape s-au ocupat în doar câteva zile de la creșterea alarmantă a cazurilor de Covid-19.

O altă mare problemă este lipsa personalului medical din spital. Chiar dacă ar avea mai multe paturi, spitalele din România nu au suficienți medici pentru terapie intensivă, o problemă care persistă de la începutul pandemiei în România. De asemenea, nu există nici suficiente asistente pentru aceste secții. Dorel Săndesc, medic ATI, anunța anul trecut că România ar avea circa 1.000 de medici pentru terapie intensivă, plus alți 800 de rezidenți. Nu toți aceștia se ocupă de pacienții cu Covid-19, există mulți alți pacienți care au nevoie de terapie intensivă.

Dar sunt foarte multe spitale care nu au ocupat schema de personal prevăzută de normele în vigoare. Norme care sunt destul de bune. Noi am promovat criterii de organizare modernă a secțiilor ATI prin Ordinul 1.500, care a fost inițiat de Societatea Română de ATI. Dar cele mai multe spitale au deficit de personal, aici este problema”, explica medicul Dorel Săndesc.

USRPLUS a fugit de la guvernare

Ministerul Sănătății controlat de USRPLUS nu a organizat concursuri de angajare pentru medici și asistente, pentru a se pregăti de valul 4 al pandemiei. Apoi pluseriștii au fugit de la guvernare și l-au lăsat pe Florin Cîțu să rezolve toate problemele din această pandemie. Premierul se vede nevoit să crească numărul de paturi la terapie intensivă, pentru a le oferi pacienților acces la tratamente medicale, și să caute personal care să îngrijească bolnavii de coronavirus.

Ministerul Sănătății controlat de USRPLUS nu a asigurat nici siguranța spitalelor, iar oricând se poate repeta incendiul de la Institutul „Matei Balș”, în urma căruia au murit 19 pacienți internați în spital. Dacă vor fi instalate mai multe paturi la terapie intensivă, rețeaua electrică din spital se poate supraîncarcă și să izbucnească un incendiu, pentru că spitalele au o rețea învechită și foarte limitată. Ministerul Sănătății nu a demarat controale în spitale și nu a făcut investiții pentru refacerea instalațiilor electrice. Tot USRPLUS este cel care a îngropat cazul de la „Matei Balș” și nu există vinovați nici până azi. Deși s-a deschis dosar penal la sfârșit de ianuarie 2021, nu există niciun progres până astăzi, după ce USRPLUS a controlat și Ministerul Sănătății, și Ministerul Justiției.

USRPLUS a părăsit guvernarea în fața valului 4 al pandemiei coronavirus. Vlad Voiculescu, fost ministru USRPLUS al Sănătății, îl critică insistent pe Florin Cîțu, dar uită că partidul său a controlat Ministerul Sănătății în ultimele 9 luni. Voiculescu face o comparație între valul 3 și valul 4, adică între mandatul său și mandatul Ioanei Mihăilă, colega sa din PLUS.

Vlad Voiculescu caută să iasă în evidență cu orice subiect, chiar dacă cu acest mesaj își critică colega din USRPLUS. Ioana Mihăilă nu a reușit să ajungă la 1.600 de paturi, așa cum spune Vlad Voiculescu că a avut România în martie. De asemenea, datele lui Voiculescu sunt complet diferite de cele prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, pe 19 septembrie 2021, ceea ce arată că fostul ministru aruncă cifre la întâmplare.

Pe de altă parte, România are o rată de supraviețuire foarte mică. Pacienții intubați în secțiile ATI din România au șanse de supraviețuire între 5% și 25%, potrivit datelor publicate chiar de către spitale. În timp ce pacienții din alte țări din Vestul Europei au șanse de peste 50%. Ministerul Sănătății nu a luat nicio măsură pentru a crește rata de supraviețuire în secțiile de ATI, pentru a învăța unde greșim și ce se poate schimba în procedura medicală.

USRPLUS a fugit de la guvernare la începutul valului 4 al pandemiei coronavirus. Premierul Florin Cîțu are acum responsabilitatea să rezolve toate problemele lăsate de pluseriști în Guvern și să salveze viețile românilor în această pandemie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *