Vicepremierul Dragoș Anastasiu spune că pachetul 2 de măsuri guvernamentale se va axa pe reforma companiilor de stat, inclusiv prin reducerea unora dintre salariile șefilor acestor companii.
Anastasiu a admis că unii dintre ei sunt protejați de contractele de management pe care le au, însă vicepremierul a spus că există mecanisme care pot fi folosite pentru revizuirea contractelor.
„Ne uităm pe reforma companiilor de stat și ăsta va fi focusul în următoarele săptămâni. Nu se va face peste noapte dar va trebui să începem”, a spus Dragoș Anastasiu, la Digi 24.
El a menționat că cele 1300 de companii de stat au produs anul trecut un profit de 13,5 miliarde de lei, însă multe dintre ele sunt în pierdere. Primul pas de reformă va fi modificarea Legii 109 privind guvernanța corporativă, care să facă funcțională Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP)
„200 de companii sunt cu adevărat relevante, restul sunt mici sau foarte mici. Să facem în așa fel încât AMEPIP să se ocupă de cele 200 de companii care fac 97% din cifra de afaceri. Pentru celelalte va trebui să găsim alte soluții”, a afirmat vicepremierul.
Referindu-se la apelul pe care l-a făcut către șefii companiilor de stat să renunțe la o parte din salarii, Anastasiu a spus că este o soluție temporară, până când vor fi implementate măsuri legislative
„Ați considerat apelul meu ca naiv să se umble la genul ăsta de moralitate. Contractele sunt făcute acum pe o lege, pe care o vom schimba, dar legea nu e pentru trecut, ci pentru viitor”, a spus Dragoș Anastasiu.
Până la schimbarea Legii 109, care să stabilească criterii mai severe de performanță pentru companiile de stat, există posibilitatea negocierii cu actualii șefi a contractelor în vigoare, unele dintre ele încheiate pentru mai mulți ani. Negocierea este necesară pentru a evita acționarea statului în judecată de către managerii nemulțumiți de reducerea salariilor sau chiar de o eventuală concediere.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News