Vicepremierul Dragoş Anastasiu a afirmat că deficitul bugetar al României la finalul acestui an trebuie să fie sub 8%, iar în 2026 să coboare sub 6%. El a precizat că s-a ajuns în această situaţie din cauza unui stat ineficient care a cheltuit mulţi bani cu creşterile de salarii şi de pensii şi care a deschis multe şantiere pentru care nu există fondurile necesare pentru a fi duse la bun sfârşit. El a precizat că poţi renunţa la construirea unui stadion sau a unei săli de sport, mai degrabă decât la construcţia unor spitale, şcoli sau autostrăzi.
Anastasiu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, ce deficit trebuie să aibă România până la sfârşitul anului, pentru a fi credibilă în ochii finanţatorilor.
”Ar fi trebuit să avem şapte şi avem probabil un 7,8-7,9 sperăm. Trebuie să avem sub 8% şi anul viitor trebuie să avem sub 6%. Ţinta este 6% pentru că de-abia atunci intrăm în ce ne-am angajat acum patru ani. Anul următor, deci noi ne-am duce în 10% din PIB şi la anul viitor trebuie să fim la 6%. Deci sunt 4% într-un an şi jumătate, ceea ce este foarte greu, dar nu avem alternativă. După care mai coborâm câte un procent în fiecare an, până când ajungem la trei. Şi la toate lucrurile astea România s-a angajat. Nu ieri, nu azi, nu de noi, acum trei ani”, a afirmat Dragoş Anastasiu.
La remarca potrivit căreia principala cauză a acestui deficit a fost scrutinul prezidenţial, vicepremierul a invocat ”cauze cronice”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News