Poliţiştii din Constanţa au deschis o anchetă după ce la Vama Veche au fost sesizate focuri de armă şi s-a constatat că geamul uşii unui garaj a fost spart. Arma cu care s-a tras, un pistol neletal, dar supus autorizării, a fost găsită într-o maşină, în timpul unui control în trafic.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că, sâmbătă seara, poliţiştii din Vama Veche – 2 Mai au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi tras cu un pistol.
”Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că sesizarea se confirmă, geamul securizat al uşii unui garaj fiind spart. În urma verificărilor, s-a stabilit că zgomotul ar fi provenit din curtea vecină, de unde un obiect ar fi fost proiectat cu viteză mare. La momentul intervenţiei, asupra persoanelor identificate la faţa locului nu a fost găsit niciun obiect care ar fi putut provoca daunele constatate. Factorul declanşator al conflictului ar fi fost utilizarea unor artificii de către persoane aflate în imobilul apelantului, din categoria celor care nu necesită autorizare”, au precizat poliţiştii.
Ei au continuat cercetările, iar duminică dimineaţa, în cadrul acţiunii ”Blocada”, printre autovehiculele oprite în trafic poliţiştii le-au identificat şi pe cele ale persoanelor implicate în evenimentul din seara precedentă. Astfel, a fost descoperită o armă neletală supusă autorizării, care a fost ridicatǎ de poliţişti.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News