Skip to content
Societate

Ancheta accidentului produs de Daniel Chiţoiu, pe ultima sută de metri. Expertiza medicală a supravieţuitoarei a ajuns pe masa procurorilor

Inquam Photos / Octav Ganea

Ultima expertiză, cea medicală, efectuată în cazul supravieţuitoarei accidentului din Argeş, de producerea căruia este acuzat fostul ministru Daniel Chiţoiu, este gata şi a ajuns la Parchetul din Argeş care coordonează ancheta, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Concluziile doctorilor sunt că viaţa i-a fost pusă în pericol victimei. Este ultimul document important pentru cercetările procurorilor, iar dacă nu va fi contestat de Chiţoiu, va marca finalul anchetei.

" "

Potrivit surselor citate, în această variantă, rechizitoriul va fi trimis în judecată în aproximativ două săptămâni.

În ceea ce privește extinderea anchetei cu acuzația de favorizarea făpuitorului, vizând internarea lui Daniel Chițoiu la Terapie Intensivă după accidentul mortal, au fost cerute și analizate mai multe documente, fără să fie pusă sub învinuire vreo persoană, și, cel mai probabil, partea aceasta din investigație va fi clasată, au declarat aceleași surse.

Amintim că pe 26 decembrie, Daniel Chițoiu, aflat la volanul unui autoturism pe DN 7 în județul Argeș, a intrat pe contrasens și a lovit o mașină care circula regulamentar. În urma coliziunii, două persoane, cele care stăteau în față, și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *