Skip to content
Politică

Anchetă la Inspectoratul de Poliţie Ilfov

La Inspectoratul de Poliţie Ilfov a început o anchetă, după ce s-a descoperit că un agent era folosit în misiuni cu motocicleta, deşi nu avea permis categoria A, care să îi permită să conducă un asemenea vehicul. Acum, anchetatorii vor să stabilească exact cum a fost posibil aşa ceva.

Totul a fost descoperit în momentul în care tânărul a făcut o solicitare pentru a fi detaşat la Brigada Poliţiei Rutiere Bucureşti. El a cerut un model nou de motocicletă, mai puternică decât cea pe care i-o repartizaseră şefii săi.

Când a completat actele, a declarat în fals că deţine permis categoria A de trei ani de zile. Timp în care a şi condus motocicleta de la Ilfov. În urma verificărilor, noii săi şefi au descoperit că agentul şi-a luat permisul de motociclist abia în urmă cu trei luni, informează antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *