Economistul Andrei Caramitru, una dintre vocile care au criticat programul electoral al fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a avut o nouă reacție cu privire la susținătorii acestuia.
Andrei Caramitru îi critică pe susținătorii lui Călin Georgescu
Într-un mesaj postat pe Facebook, fiul actorului Ion Caramitru face referire la afirmațiile suveraniștilor, potrivit cărora multinaționalele și companiile străine „sug sângele poporului”.
„Vreți ca marile bănci, Petrom, Orange și Vodafone, Carrefour – să fie preluate de oameni foarte bogați de la noi? De exemplu Țiriac să dețină BCR, Ghiță Petrom și tot așa ? E mai bine că e la noi ? Nuuuuuu. Că toți fură!
Păi bun și atunci cine să dețină toate firmele din țara asta??? Dacă nu vreți nici capital românesc nici capital străin – le deține statul, naționalizăm că altă soluție nu e. Adică – să fie totul ca acum Poșta sau CFR sau spitalele de stat corect? Adică să fie controlate de birocrații de la guvern și după căpușate ? E mai bine așa???”, este întrebarea adresată în mod ironic de Caramitru.
„Vrem înapoi la 1800, dar fără boieri”
În următoarele rânduri, economistul face referire la mesajele promovate de fostul candidat Călin Georgescu și îi atacă pe susținătorii acestuia. „Nu nu nu nu ! Noi vrem apă minerală, industria calului și roșii românești vândute direct de țărani pe marginea drumului.
Înapoi la 1800, dar fără boieri. Să fim fără nici o organizare ierarhie nimic, doar un guru pe TikTok atât . Și fără tehnologie ca nu vrem să fim cipați și să ni se bage nanoboti. Doar TikTok e ok. Mad Max + TikTok + guru. OK. Bravo. Low IQ”, se arată în mesajul transmis de analistul economic.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News