Skip to content
Politică

Andrei Chiliman și Vlad Moisescu, la DNA Ploiești pentru a afla decizia procurorilor

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, și Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, vor ajunge luni la DNA Ploiești pentru a afla decizia procurorilor în dosarul de corupție al acestora.

La sediul DNA au mai ajuns Ioana Costescu și consilierul local Ion Brad, informează realitatea.net. Este de așteptat ca procurorii anticorupție să prelungească cu 60 de zile măsura controlului judiciar dispusă față de cei patru.

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, consiliera personală a acestuia, Ioana Costescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad sunt cercetaţi sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit „comisioane” de 10% din valoarea contractelor încheiate, decizia fiind luată în 19 iunie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *