Skip to content
Politică

Andronache (PNL), despre pensiile speciale ale parlamentarilor: Decizia CCR nu repune în vigoare textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituţională

FACEBOOK/Andronache Gabriel

Deputatul PNL, Gabriel Andronache le-a transmis, vineri, celor care afirmă că depun noi proiecte legislative de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor după decizia CCR, că decizia Curţii Constituţionale nu repune în vigoare textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituţională. ”Deci nu există şi nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi”, spune el precizând că se va declanşa reexaminarea legii declarate neconstituţionale.

”Precizări pentru cei care afirmă că depun noi proiecte legislative de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor după decizia CCR. Decizia Curţii Constituţionale nu repune în vigoare textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituţională! Deci nu există şi nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi!!!”, a scris Andronache.

 Deputatul jurist explică faptul că ”a abroga ceva ce nu există reprezintă prostie legislativă sau neştiinţă de carte”.

”Fiecare dintre cei care afirmă că depun noi proiecte legislative pot alege una din cele două categorii menţionate mai sus pentru a-şi încadra declaraţiile!”, mai arată Gabriel Andronache.

Deputatul PNL afirmă că această decizie, ca şi cea de saptămânile trecute, dată prin control a posteriori de constituţionalitate, generează efecte strict în privinţa foştilor parlamentari care au deschis procese şi se aflau la pensie la data abrogării normei care prevedea pensia specială în Statutul deputaţilor şi senatorilor.

”Procedura de urmat este: după publicarea în M.Of. a motivării deciziei CCR se va declanşa reexaminarea legii declarate neconstituţionale, conform Regulamentelor celor două camere parlamentare”, mai spune Andronache.

Curtea Constituţională a admis, joi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel că aleşii vor avea din nou dreptul la pensii, la finalul mandatului, în funcţie de numărul de mandate.

Câteva zeci de foşti parlamentari au atacat în instanţă eliminarea acestor pensii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *