Angajaţii ANAF, proteste în faţa Ministerului Finanţelor. Vor indexarea salariilor cu inflaţia şi sporuri

ANAF
ANAF. Sursa foto: Facebook

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că acest protest va fi ultimul înainte de declanşarea grevei de avertisment şi a grevei generale.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea, reprezentativă la nivelul ANAF şi a unităţilor subordonate acesteia, afiliată la Blocul Naţional Sindical, având în vedere faptul că solicitarile anterioare ale acesteia au rămas fără niciun raspuns, va organiza în data de 13.07.2023, între orele 13 şi 14, în faţa Ministerului Finanţelor, un protest pentru a atrage atenţia guvernanţilor, pentru ultima dată înaintea grevei de avertisment şi a grevei generale, asupra solicitărilor membrilor noştri”, se arată în comunicat.

Astfel, prima solicitare a angajaţilor din ANAF este ca în noua lege a salarizării unitare să se prevadă indexarea anuală a salariilor din ANAF şi MF cu rata inflaţiei, scrie news.ro.

„Solicităm acest fapt în primul rând pentru a se corecta o eroare gravă a guvernărilor anterioare, care au permis indexarea pensiilor cu rata inflaţiei, dar nu au considerat necesară şi indexarea salariilor cu această rată, permiţând astfel apariţia unor dezechilibre grave între componentele bugetului de stat, precum şi mărirea gradului de nesustenabilitate a sistemului public de pensii”, a transmis Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea.

Sindicaliştii mai cer consultări reale şi nu formale, legate de forma şi fondul noii legi de salarizare unitară.

“Dorim ca în noua lege a salarizării unitare, activitatea desfăşurată de catre colegii noştri din MF şi ANAF să fie recompensata în mod corespunzător, în conformitate cu importanţa socială şi complexitatea muncii lor. Arătam faptul că o salarizare necorespunzătoare a angajaţilor MF şi ANAF va avea un efect negativ asupra realizării încasărilor bugetare propuse, va duce la scăderea gradului de conformare voluntara la plată a agenţilor economici, va stimula creşterea evaziunii fiscale şi la scăderea gradului de încasare a impozitelor şi taxelor. Considerăm că degradarea acestor indicatori în ultimii ani a corespuns exact cu perioada de scădere efectivă a puterii de cumpărare a angajaţilor MF şi ANAF, exact aşa cum gradul de colectare a taxelor şi impozitelor şi toţi ceilalţi indicatori s-au îmbunătăţit în perioada în care veniturile reale ale angajaţilor au crescut”, a mai anunţat Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea.

Acestea mai solicită elaborarea unui statut al personalului din ANAF şi introducerea actualelor sporuri în salariul de bază.

„Cerem ANAF să folosească toate prerogativele pe care le are, în vederea elaborării şi adoptării unui statut al personalului din ANAF şi MF. Arătam faptul că această solicitare este menită să reglementeze mai exact drepturile şi obligaţiile acestor angajaţi şi, mai ales, să ofere un cadru clar în care aceştia urmează să îşi desfăşoare activitatea specifică, feriţi de orice ingerinţe sau ameninţări din exterior. Solicităm introducerea actualelor sporuri de care beneficiază angajaţii MF şi ANAF în salariul de bază. Facem prezenta solicitare în vederea asigurării unei stabilităţi şi predictibilităţi în zona politicii salariale şi economice a membrilor pe care îi reprezentăm. Până în ultima clipă ne păstrăm speranţa într-o rezolvare cât mai grabnică a solicitărilor membrilor noştri, precum şi evitarea declanşării unui conflict de muncă”, a mai transmis Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: