Angajaţii Autorităţii Vamale Române ar putea intra în grevă. În Capitală, AVR are sediul într-un cămin de nefamilişti

Sursa foto: Autoritatea Vamală Română

Sindicatul Naţional Meridian a anunţat că, în momentul de faţă, are loc consultarea angajaţilor Autorităţii Vamale Române cu privire la organizarea unei greve.

Pornind de la nemulţumirile angajaţilor, care se plâng că sunt nevoiţi să aducă de acasă consumabile şi că lucrează în condiţii improprii, Sindicatul Naţional Meridian desfăşoară în prezent acţiuni de consultare a angajaţilor Autorităţii Vamale Române cu privire la declanşarea grevei.

În Bucureşti, Autoritatea Vamală Română îşi are sediul într-un cămin de nefamilişti, unde salariaţii îngheaţă de frig. Situaţia nu este singulară, ea fiind identică pentru mai multe clădiri unde funcţionează AVR în ţară, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Sindicaliştii susţin că şi la nivelul celorlalte unităţi teritoriale, clădirile în care angajaţii lucrează sunt într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că nu au fost asigurate de-a lungul anilor nici măcar fondurile necesare pentru întreţinerea zilnică a acestora, cum este cazul la Tulcea, Gorj, Argeş, Albiţa, Dâmboviţa etc.

„Lipsa alocării sumelor necesare, implicit a unor servicii minime de întreţinere şi chiar de igienizare, a dus la deteriorarea lor fiind obligatorii acum şi unele operaţiuni de consolidare. Totodată, în prezent, angajaţii tremură la propriu, nefiind asigurată o temperatură adecvată în aceste spaţii, cum este cazul la Brăila, Vrancea, Stânca-Costeşti, Giurgiuleşti ş.a. La unităţile unde se efectuează controlul comun, cum este cazul la Albiţa, angajaţii Serviciului Vamal din Republica Moldova au trebuit să îşi aducă propriile lor facilităţi, pentru că ale noastre nu îndeplineau nici măcar standardele minime”, avertizează Sindicatul Naţional Meridian.

În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, sindicaliştii de la Autoritatea Vamală Română spun că se confruntă cu lipsa aparaturii de control, indispensabilă mai ales la birourile de frontieră. Deşi s-au făcut unele achiziţii de astfel de echipamente (scannere), ele sunt încă foarte puţine, verificarea mijloacelor de transport făcându-se în continuare cu metode din secolul trecut.

„Lipsa fondurilor este atât de gravă încât unii angajaţi îşi cumpără din bani proprii cele necesare activităţii zilnice, achiziţionând tot felul de produse de la rechizite, hârtie de copiator până la tonere pentru imprimantă, pentru că altfel instituţia ar trebui să îşi oprească activitatea până la asigurarea lor din banii acesteia. Totuşi nu trebuie să uităm că, deşi lucrează în aceleaşi condiţii cu alte categorii de personal, aceştia sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi pe care le au ceilalţi angajaţi care lucrează cu ei in punctele de trecere a frontierei, cum sunt poliţiştii şi personalul din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii angajaţilor AVR subliniază că dezastrul actual legat de condiţiile de muncă şi salarizare din cadrul unităţilor vamale, nereglementarea statutului profesional al angajaţilor Autorităţii Vamale Române nu pot rămâne nerezolvate la nesfârşit şi consideră că se impune, de urgenţă, luarea unor măsuri, iar în caz contrar, declanşarea unor acţiuni de protest va fi mai mult decât iminentă.

Sindicatul Naţional Meridian reprezintă şi are printre membrii săi mai mult de o treime dintre angajaţii Autorităţii Vamale Române.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: