Mai mulţi anagajaţi de la CFR responsabili de siguranţa feroviară au fost prinşi băuţi la serviciu. Asta s-a depistat în urma unor controale efectuate de polițiștii de la Transporturi Feroviare şi Autoritatea Feroviară Română. În aceste caz, autoritățile au deschis mai multe dosare penale.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi Autoritatea Feroviară Română au demarat o campanie pentru prevenirea producerii de evenimente feroviare, prevenirea riscurilor profesionale, protecția securității şi sănătății lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi de accidentare, dar şi verificarea respectării serviciului continuu maxim admis pe locomotivă.
De asemenea, controalele au fost făcute pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi a substanțelor interzise în timpul serviciului.
În aproape patru luni de zile, oamenii legii au executat 495 de controale, au legitimat 949 de persoane cu atribuții în siguranța circulației şi au efectuat verificări în 232 de unități de cale ferată şi 145 de trenuri.
Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat zeci de infracțiuni, fiind cercetate zece persoane depistat în flagrant delict.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News